Antimisul Liturghiei cosmice

Prin antimisul Liturghiei cosmice înţelegem Revelaţia dumnezeiască, naturală şi supranaturală, din creaţia văzută şi nevăzută şi din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Antimis al Liturghiei cosmice este Biblia sau Sfânta Scriptură. Antimis al Liturghiei cosmice este pământul ca aşternut al picioarelor Domnului; sufletul spiritual şi trupul material al omului ca templu al Duhului Sfânt, precum şi mintea ca potir şi inima ca altar ale rugăciunii isihaste şi ale Liturghiei interioare prin închinarea în duh şi adevăr.

Ţesut din firele nevăzute ale tuturor gândurilor cuvioase şi cucernice ale patriarhilor, proorocilor, apostolilor, evangheliştilor şi tuturor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, brodat cu firul de aur al tuturor inspiraţiilor şi viziunilor scripturistice şi teologhisirilor patristice, antimisul Liturghiei cosmice este zugrăvit de Duhul Sfânt cu imaginile şi icoanele tuturor descoperirilor dumnezeieşti din Vechiul şi Noul Testament de la Facere până la Apocalipsă, sau din Eden până în Patmos. Antimisul Liturghiei cosmice este o fereastră deschisă de-a pururi spre veşnicie, precum fereastra corabiei lui Noe deschisă spre zare în cea dintâi primăvară de după potop şi precum fereastra deschisă spre Ierusalim a Sfântului Prooroc Daniel din Babilon, înaintea căreia acesta îngenunchea şi se ruga de trei ori pe zi lui Dumnezeu, fapt şi act religios care avea să-l scape de gurile leilor din groapă.

Liturghia cosmică se deschide prin Creaţie şi prin Întrupare

Pe antimisul Liturghiei cosmice vedem, contemplăm şi desluşim nu numai punerea în mormânt a Domnului de către Iosif din Arimateea şi Nicodim, ci şi punerea pietrei de temelie a creaţiei în ziua cea dintâi şi prin cuvântul cel dintâi: "Să fie lumină!" (Facere 1, 3), precum şi punerea pietrei de temelie a templului lui Solomon din Ierusalim şi punerea pietrei de temelie a Bisericii lui Hristos prin Jertfa de pe cruce şi prin Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime. Pe antimisul Liturghiei cosmice contemplăm cerul înstelat şi marea liniştită, munţii cărunţi şi câmpurile înverzite, păsările din văzduh şi vieţuitoarele din adâncuri, animalele de pe pământ şi furnicarul oamenilor. Pe antimisul Liturghiei cosmice sunt imprimate cântarea îngerească şi cea bisericească, Liturghia ortodoxă şi Epitaful punerii în mormânt din Vinerea Paştilor, până la Înălţare. Pe antimisul Liturghiei cosmice vedem pe Hristos - "Pâinea Vieţii" şi "Viţa cea adevărată" sau "Strugurele stors în potirul lumii", Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce. Pe antimisul Liturghiei cosmice desluşim masa cu pâinile punerii înainte, altarul tămâierii cu cădelniţa de aur, chivotul sfânt şi sfeşnicul de aur, Evanghelia vieţii şi crucea Învierii, Liturghierul slujirii şi miridele tuturor făpturilor scoase din prescura creaţiei. Îngerul şi animalul de jertfă, leul şi vulturul ioaneic străjuiesc colţurile antimisului Liturghiei cosmice, precum cele ale Sfintei Mese din altar. Pe antimisul Liturghiei cosmice este întipărită Teofania de la Mamvri şi Epifania de la Iordan; sunt dăltuite cele zece porunci şi cele nouă fericiri; sunt înscrise cărţile Sfintei Scripturi şi tâlcuirile Sfinţilor Părinţi şi sunt zugrăvite mahrama Sfintei Veronica şi oglinda chipului lui Dumnezeu din om. De antimisul Liturghiei cosmice ţin giulgiurile Mântuitorului de după Înviere şi ştergarele făcătoare de minuni ale Sfântului Apostol Pavel din Faptele Apostolilor.

Antimisul Liturghiei cosmice se deschide prin Creaţie şi prin Întrupare, se schimbă la faţă prin lumina Taborului şi minunea Învierii, se înalţă prin Muntele Măslinilor şi se pogoară prin Cincizecime, după ce s-a cutremurat prin Răstignire şi va cădea cu faţa la pământ la poarta Damascului şi în Patmos. Pe lângă sfintele moaşte ale tuturor sfinţilor, ştiuţi şi neştiuţi, cunoscuţi sau necunoscuţi, din morminte şi racle, antimisul Liturghiei cosmice poartă mai presus de toate Trupul şi Sângele lui Hristos euharistic, anafora de după Împărtăşanie, agheasma pentru Botez şi Mirul şi untdelemnul pentru ungere. Având pecetea Epiclezei şi amprenta Prefacerii, antimisul Liturghiei cosmice poartă, învăluit în slava şi norul Duhului Sfânt, mireasma mirului de nard din vasele de alabastru ale tuturor credincioşilor creştini din toate timpurile şi din toate locurile. Antimisul Liturghiei cosmice este asemenea feţei mari de pânză legată în patru colţuri, pe care Sfântul Apostol Petru a văzut-o în extaz, pe când se afla în Iope, pogorându-se din cerul deschis înspre pământ, vestind astfel chemarea, convertirea şi botezul sutaşului Corneliu.

Antimisul Liturghiei cosmice este semnat de Iisus când a scris cu degetul pe pământ

Toate limbile de foc ale Duhului Sfânt de la Rusalii sunt concentrate şi adunate pe întinsul antimisului Liturghiei cosmice, prefăcându-l astfel într-un rug aprins incandescent, ridicat spre înălţimi nebănuite de carul şi caii de foc ai sfântului prooroc răpit la cer, în lumina curcubeului legământului biblic. La antimisul Liturghiei cosmice stă de vorbă patriarhul Avraam cu Dumnezeu Cel în Treime arătat şi închinat şi Nicodim stă de vorbă noaptea cu Iisus în Evanghelie. Înaintea antimisului Liturghiei cosmice ne lepădăm încălţămintele din picioare, precum Moise înaintea rugului aprins şi ne acoperim faţa cu mantia hainei de nuntă, precum Sfântul Ilie la Horeb.

Pe antimisul Liturghiei cosmice ni se descoperă Hristos Cel înviat în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur din Patmos şi înaintea antimisului Liturghiei cosmice cădem cu faţa la pământ ca la o altă poartă a Damascului. Drumul spre Emaus traversează de la un capăt la altul spaţiul tainic şi mistic al antimisului Liturghiei cosmice însemnat de porumbelul Duhului Sfânt de la Iordan. Pe antimisul Liturghiei cosmice patriarhii îşi ridică altarele, profeţii îşi primesc proorociile, sfinţii evanghelişti inspiraţiile, sfinţii apostoli descoperirile şi Sfinţii Părinţi tâlcuirile. Antimisul Liturghiei cosmice este într-o neîncetată pregătire şi aşteptare a Vohodului celui Mare cu Sfintele Daruri, întru mărturisirea credinţei de la Niceea şi Constantinopol, pentru chemarea Duhului Sfânt şi Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Antimisul Liturghiei cosmice transfigurează materia şi aprinde întru incandescenţă spiritul. De pe antimisul Liturghiei cosmice răsună neîncetat chemarea doxologică de la sfârşitul Psalmilor: "Toată suflarea să laude pe Domnul!", până la strângerea, adunarea şi împăturirea antimisului şi pecetluirea acestuia prin Evanghelie cu semnul Fiului Omului arătat pe cer, mai înainte de Rugăciunea eshatologică a Amvonului tronului Judecăţii de Apoi, la cuvintele: "Cu pace să ieşim!" - credincioşilor la Înviere. "Iar cerul s-a dat în lături ca o carte de piele pe care o faci sul, şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor. Şi împăraţii pământului şi domnii şi căpeteniile oştilor şi bogaţii şi cei puternici şi toţi robii şi toţi slobozii s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor, strigând munţilor şi stâncilor: Cădeţi peste noi şi ne ascundeţi pe noi de faţa Celui ce şade pe tron şi de mânia Mielului; căci a venit Ziua cea mare a mâniei lor, şi cine are putere ca să stea pe loc?" (Apocalipsă 6, 14-17). Pentru a amâna şi a evita, pe cât se poate, acest strigăt cutremurător către munţi şi stânci, să căutăm fiecare gura peşterii noastre de la Horeb, precum Sfântul Prooroc Ilie, în care să ne adăpostim, acoperindu-ne faţa cu mantia profetului şi lăsându-ne copleşiţi şi pătrunşi de adierea blândă şi liniştită a Duhului Sfânt într-o stare de isihie lăuntrică, strigând mai degrabă munţilor Sinai, Horeb şi Tabor să cadă pe noi şi peste noi, acoperindu-ne şi învăluindu-ne de pe acum în slava lor, în harul lor, în taina lor şi în binecuvântarea şi norul minunilor ce le-au învăluit şi cuprins înălţimile în revelaţia biblică, pentru a fi apoi sau în acelaşi timp adăpostiţi şi adăpaţi în stânca cea plină de apă vie a Horebului de la Rafidim, precum israeliţii în pustie. Prin antimisul Liturghiei cosmice, slava Sinaiului, harul Horebului şi lumina Taborului cad peste noi în valuri de iubire dumnezeiască negrăită. Antimisul Liturghiei cosmice este antimisul închinării în duh şi adevăr prin gândul din potirul minţii îndreptat mereu spre Dumnezeu, de pe altarul rugăciunii neîncetate, rostită în dialectul tăcerii creştine, care presupune mirare şi uimire, minunare şi integrare în doxologia veşnică a tuturor puterilor cereşti: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui!" şi: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine!"

Antimisul Liturghiei cosmice este semnat arhiereşte de Iisus când scria cu degetul pe pământ, pentru a-l dărui Bisericii Lui, cu hramul tuturor hramurilor.