Cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a manifestat, încă de la începuturile Bisericii, printr-un cult public care a dus şi la stabilirea unor sărbători în cinstea ei, pe parcursul anului bisericesc, mai ales după fixarea teologiei ortodoxe a preacinstirii Maicii Domnului la Sinodul al 4-lea ecumenic desfăşurat la Efes în anul 431. Între sărbătorile de peste an în cinstea Preasfintei Fecioare Maria este şi cea din 21 noiembrie, care aminteşte de aducerea ei la Templul din Ierusalim la vârsta de 3 ani.
Această sărbătoare este numită popular Vovidenie, iar în calendar o găsim sub numele de Intrarea în biserică a Maicii Domnului. „Spunem «biserică» şi nu «templu», pentru că acum, în creştinism, folosim acest cuvânt pentru locaşul Domnului”, după cum arată părintele profesor Vasile Gordon.
Sensurile acestei sărbători sunt sintetizate de troparul acestui praznic împărătesc: „Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului”. De aici noi înţelegem că prin venirea la Templu a Preasfintei Fecioare Maria, ea împlineşte rânduiala lui Dumnezeu.
„Au împlinit cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul”
Părintele profesor Ene Branişte afirma că această „sărbătoare este de origine ierusalimiteană și se pare că a luat naştere în secolul al VI-lea. La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de alta mai veche, a fost numită Biserica Sfânta Maria cea nouă. Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică pe 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară, prăznuirea fiind consacrată aducerii ei la Templu”. Ştim că Sfânta Fecioară Maria este fiica „sfinţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana”, cum îi numeşte Biserica. Ei au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu şi când Sfânta Fecioară Maria a ajuns la vârsta de 3 ani au dus-o la Templul din Ierusalim. Acest lucru îl aflăm din Tradiţia Bisericii pe baza Protoevangheliei lui Iacov. Vieţile Sfinţilor ne informează că „împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul... a fost dusă în biserica Domnului Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria”. Ea a avut aici parte de anghelofanii după mărturia Fericitului Ieronim: „În toate zilele o cercetau pe dânsa îngerii şi de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aş fi răspuns că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost ştiut şi lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alţi îngeri venea adeseori la dânsa şi cu dragoste vorbeau împreună cu dânsa”. De aici înţelegem de ce la Buna Vestire la vederea Arhanghelului Gavriil ea nu se înfricoşează, deoarece el era o prezenţă familiară pentru Sfânta Fecioară Maria.
Dintr-însa a binevoit a Se întrupa Cel ce a înnoit a doua oară lumea cea stricată prin păcat
Despre prezenţa Arhanghelului Veștii celei Bune alături de Sfânta Fecioară în Templu aflăm şi din cântările Vecerniei sărbătorii: „... şi Gavriil a fost trimis la tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, hrană ţie aducându-ţi. Iar cele cereşti toate s-au minunat, văzând pe Duhul Sfânt în tine sălăşluindu-Se...” Sinaxarul din Minei ne spune că Preasfânta Fecioară a stat la Templu „doisprezece ani, cu rară cuviinţă, hrănindu-se cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se şi dumnezeieştii arătări, până ce s-a apropiat vremea dumnezeieştii Bunei Vestiri şi a descoperirilor celor cereşti şi mai presus de fire care i s-au arătat ei. Că a binevoit Dumnezeu a Se întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca să înnoiască a doua oară lumea cea stricată prin păcat”.
Sărbătoarea Vovideniei ne oferă prilejul să vedem cum Biserica o cinsteşte prin cultul ei pe Maica Domnului. Astfel, în condacul sărbătorii mărturisim: „Preacurat Templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioară, sfinţită vistieria slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este cortul cel ceresc”. Iar icosul ne spune: „Al Tainelor lui Dumnezeu celor negrăite şi dumnezeieşti, văzând în Fecioară harul arătat şi plinit cu adevărat, mă bucur. Şi chipul cel străin şi nespus a-l înţelege, nu mă pricep. Cum cea aleasă singură s-a arătat curată mai presus de toată făptura, cea văzută şi cea gândită. Pentru aceasta, vrând a o lăuda pe dânsa, mă spăimântez foarte cu gândul şi cu cuvântul. Însă îndrăznind, propovăduiesc şi măresc: Aceasta este cortul cel ceresc”. Vedem din aceste două cântări că Biserica o numeşte pe Sfânta Fecioară Maria „cort ceresc” pentru că, prin faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu, este mai presus decât Cortul Mărturiei, care a precedat în credinţa iudaică Templul din Ierusalim. Din aceste două cântări înţelegem de ce Biserica noastră ne învaţă să o cinstim pe Maica Domnului, pentru că noi ştim din învăţătura noastră de credinţă că ea este Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară. Ea l-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fiind Fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi rămânând Fecioară şi după naştere, pentru totdeauna. De aceea, Biserica o preacinsteşte, deoarece fiind Maica Domnului cinstirea ei este mai mare decât a sfinţilor şi a îngerilor.
Cultul Bisericii și preacinstirea Maicii Domnului
Bucuria acestei sărbători închinată Sfintei Fecioare Maria este cel mai bine surprinsă de imnograful Serghie Aghiopolitul în slava de la stihoavnă: „Astăzi cetele credincioşilor adunându-ne, duhovniceşte să prăznuim şi pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care a fost adusă în Templul Domnului, cu dreaptă credinţă să o lăudăm! Pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, lui Hristos şi Dumnezeului nostru. Fecioare, făclii purtând, mergeţi înainte petrecând în chip cinstit pe pururea Fecioară. Maicilor, întristarea toată lepădând, cu bucurie împreună umblaţi lăudând pe ceea ce s-a făcut Maică lui Dumnezeu şi solitoare de bucurie lumii. Toţi împreună, cu bucurie, cu îngerul să strigăm bucură-te, celei pline de har, care pururea se roagă pentru sufletele noastre”.
După ce mai sus am oferit câteva exemple din slujba sărbătorii Vovideniei, alte moduri de cinstire a Preasfintei Fecioare Maria le regăsim zilnic în slujbele Bisericii Ortodoxe. La slujba Utreniei înainte de cântarea a 9-a, preotul sau diaconul spune: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o să o mărim”.
Acesta este în sinteză liturgică motivul pentru care Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Sfânta Fecioară Maria.
Zilnic când rostim Paraclisul Maicii Domnului ne rugăm: „Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiruită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci sârguiește ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu”. Rostim aceste cuvinte pentru că ea, ca Maică a Domnului, este tot timpul alături de noi şi ne ajută atunci când îi cerem ajutorul.
La Sfânta Liturghie, la Axion o cinstim pe Maica Domnului, iar la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care se oficiază de 10 ori pe an, o slăvim prin cuvinte ca acestea: „De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată făptura, soborul îngeresc și neamul omenesc, ceea ce ești biserică sfințită și rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat și Prunc S-a făcut, Cel mai înainte de veci, Dumnezeul nostru. Că mitrasul tău scaun s-a făcut și pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată făptura, slavă ție”. Prin aceste cuvinte mărturisim teologia mariologică a Bisericii Ortodoxe, arătând că Preasfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu şi de aceea toată făptura o slăveşte.
