Cititul astăzi sau despre folosul lecturii duhovniceşti

Muncă, rugăciune, lecturi duhov­nicești. O ierarhie? Nu, un instrumentar duhovnicesc, atât de util pentru a vindeca rănile sufletești ale fiecăruia în parte și ale tuturor în general. Dacă astăzi muncim fără a ne ruga sau ne rugăm ignorând importanța muncii, este pentru că am uitat să mai citim, să mai medităm, să ne întoarcem din toată inima și cu toată atenția asupra cuvintelor Scripturii, asupra îndemnurilor Părinților, asupra nenumăratelor texte duhov­nicești care ne-ar putea ajuta.

Trăim mai mult decât strămoșii noștri. Ducem o viață mai bună decât ei. Beneficiem de salarii mai mari, case mai bune, servicii mai puțin solicitante. Citim mai mult ca ei. Sigur, ierarhia poate fi inversată. Trăim mai mult, dar nu mai avem scopuri pentru care să luptăm. Ducem o viață exterioară mai bună, dar suntem mai sterpi sufletește. Avem salarii mai mari, dar le cheltuim anapoda, locuim în case mai bune, dar suntem mai însingurați ca oricând, avem servicii mai puțin solicitante, dar am devenit depresivi sau prizonieri ale propriilor angoase. Cât despre citit... Nu ne ajută. Citim de toate. Orice. Oricând. Confundăm surfing-ul pe Internet, WhatsApp sau Facebook cu evenimente culturale. Ne delectăm cu romane de care nu a auzit nimeni sau cu articole de revistă și ne numim „cititori”. Știm de toate, dar nu putem reproduce nimic. Curiozitatea noastră, uneori maniacală, se află în calea cunoașterii adevărului.

Dumnezeu nu este nici subiect la modă, nici temă filozofică, nici rezultat al unui dialog purtat în piață, pe străzi, oriunde. În aceste condiții, ne devine clară nerodirea noastră sufletească. Curiozitatea de a cunoaște multe nu se potrivește deloc cu „Unicul necesar”.

Apropierea de Dumnezeu înseamnă adesea despărțirea de căile „culturale” îndoielnice pe care le folosim pentru ne etala superioritatea. Sfântul Ignatie Briancianinov pune, așadar, sacrificarea acestei curiozități care împrăștie mintea omului în toate direcțiile ca primă condiție a cunoașterii lui Dumnezeu: „Adu ca jertfă iubirii de rugăciune plăcerile simțurilor și deliciile intelectuale, dorința de a ști, curiozitatea; păzește sufletul de toate întipăririle din afară, ca în el să se întipărească, prin rugăciune, Dumnezeu. Chipul Lui atotsfânt, nevăzut, duhovnicesc nu suferă să rămână în sufletul întinat cu chipurile lumii deșarte, materiale, trecătoare. Nu admira natura văzută, nu te lăsa prins de contemplarea frumu­se­ților ei; nu pierde vremea atât de prețioasă și puterile sufletului cu dobândirea cunoștințelor aduse de științele lumești. Atât puterile, cât și timpul să le între­buințezi pentru dobândirea rugăciunii care săvârșește sfânta slujbă în cămara ta cea lăuntrică. Acolo, în tine însuți, rugăciunea îți va descoperi o priveliște care va atrage întreaga ta luare-aminte: ea îți va aduce cunoștințe pe care lumea nu poate să le încapă și de care nici nu are habar” (Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, trad. de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, București, Ed. Sophia, ²2008, p. 128).

Putem citi orice?

Dacă ne preocupă cu adevărat calitatea vieţii noastre duhovniceşti, atunci suntem deja conștienți că nu putem citi orice. Avem nevoie de lecturi care să ne deschidă calea către simțirea duhovnicească, să ne ridice din rutina gândurilor pătimașe, să ne desprindă mintea de imaginile necurate, să ne ajute să ne transfigurăm sufletește. A-ți petrece vremea cu orice fel de cărți înseamnă nu doar timp irosit, ci și ratarea unei oportunități semnificative de a progresa prin lecturile pe care le faci. În univers sunt milioane de cărți. Deja nu mai există timp nici măcar pentru cărțile bune. Mai există vreme numai pentru cele excepționale. Iar dacă prin cărțile noastre excepționale nu se regăsesc nici Scripturile, nici cărțile patristice, atunci cum putem spera vreodată să ne desăvârșim su­fle­tește? În plus, trebuie să adaptăm programul nostru de lecturi la nevoile spirituale pe care le avem. Astăzi, laicii citesc cărți monastice, iar monahii cărți laice. Ambele categorii își ratează vocația și nu cunosc ce au concret de făcut. Acest amestec de informații și tratate lecturate la întâmplare ne aruncă într-o masivă risipire sufletească. Sfântul Ignatie observa: „Este neapărat trebuincioasă citirea potrivită cu felul de viață al fiecăruia. Altminteri, ne vom umple de gânduri chiar dacă sfinte, însă de neîmplinit cu fapta, care stârnesc o lucrare neroditoare doar în închipuiri și în dorințe; faptele cucerniciei care se potrivesc cu felul tău de viață îți vor scăpa din mâini. Pe lângă faptul că vei deveni un visător sterp, gândurile tale, aflându-se în neîncetată împotrivire cu faptele, negreșit vor naște tulburare în mintea ta, iar în purtarea ta, nehotărâre; iar această tulburare și această nehotărâre sunt apăsătoare și vătămătoare pentru tine însuți și pentru cei din jurul tău. Necitind după rânduiala cuvenită Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, lesne te poți abate de la calea mântuitoare în hățișuri de netrecut și prăpăstii adânci, ceea ce s-a și întâmplat cu mulți” (Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, p. 92).

Simțirea sufletească - criteriu al lecturii

Când începi o carte nouă, apelează imediat la intuiție. Nu lăsa să treacă paginile fără să te întrebi sufletește dacă într-adevăr îți este de folos lectura ei. După simțirea pe care o naște în inima ta, vei descoperi dacă această carte te poate sprijini sau nu în calea desăvârșirii tale sufletești. Însă trebuie să urmezi celui dintâi gând. Dacă simți tulburare, atunci nu-ți este de folos s-o citești. Dacă, din contră, ai parte de liniște și pace, atunci poți continua lectura respectivă. În toate, se cuvine să urmăm scopul, să găsim posibilitatea de a progresa sufle­tește. De asemenea, nu se cuvine ca lectura Sfintei Scripturi să nu fie însoțită de comentariile patristice aferente. Există riscul ca interpretarea proprie a pasajelor din Sfânta Scriptură să fie eronată. „Toate apele pământului se revarsă în ocean și poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pământului. Toate scrierile Părinților se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne învețe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul și sfârșitul lor, al tuturor, este Sfânta Evanghelie. Sfinții Părinți ne învață cum să ne apropiem de Evanghelie, cum s-o citim, cum să o înțelegem așa cum trebuie, ce ajută și ce împiedică înțelegerea ei și, ca atare, la început, citește mai mult scrierile Sfinților Părinți; iar după ce acestea te vor învăța cum să citești Evanghelia, citește cu precădere Evanghelia. Să nu socotești că-ți este de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinților Părinți! Acesta este un gând trufaș, primejdios. Mai bine să te aducă la Evanghelie Sfinții Părinți ca pe un fiu iubit, ce a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor. Mulți, toți care i-au lepădat nebunește și cu trufie pe Sfinții Părinți, care s-au apropiat nemijlocit, cu îndrăzneală oarbă, cu minte și inimă necurată de Evanghelie, au căzut în rătăcire pierzătoare. Pe aceștia i-a lepădat Evanghelia: ea îi îngăduie la sine numai pe cei smeriți” (Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, pp. 90-91).

Curiozitate fără limită. Lecturi inutile. Simțire sufletească tulburată. Iată trei aspecte de care trebuie să ne ferim pentru a scoate maximumul posibil din lecturile noastre. Dacă evităm aceste pericole, atunci atât munca, cât și rugăciunea noastră vor fi cu adevărat mult mai roditoare, iar sufletul nostru se va odihni în liniștea harului dumnezeiesc.