„Cleștele celor două Testamente”

În Epistola LIV, din anul 394-395, Fericitul Ieronim scrie inspirat, printre altele, despre „cleștele celor două Testamente” (PSB 10, Basilica 2018, p. 40), cu care Serafimul Teologiei ia în zbor, precum în vedenia Sfântului Proroc Isaia, cărbunele aprins al teologhisirii de pe Jertfelnicul Revelației dumnezeiești, pregătindu-ne pentru Împărtășirea euharistică și veșnică cu Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat (cf. Isaia 6, 6-7) în Templul Dumnezeirii, Sfântul Ioan Botezătorul fiind nodul care unește cele două elemente ale cleștelui, adică cele două Testamente, înspre capătul lor mai de sus, alcătuind o cruce profetică a Sfântului Apostol Andrei, „cel dintâi chemat”. În legătură cu acest subiect și cu această temă „avem mult de vorbit și lucruri grele de tâlcuit” (Evrei 5, 11), după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, numit de către același autor patristic „vas al Legii și cufăr al Sfintelor Scripturi” (Epistola LIII, ed. cit., p. 17), pentru ca astfel inima teologului să fie cu adevărat „biblioteca lui Hristos” (Epistola LX, ed. cit., p. 88).

Ce ar putea însemna, din punct de vedere teologic, inspirata expresie patristică a traducătorului Vulgatei, „cleștele celor două Testamente” ale Sfintei și dumne­zeieștii Scripturi, decât o „uniune ipostatică și o perihoreză” biblică desăvârșită a cuvântului lui Dumnezeu, inspirat și revelat prin Duhul Sfânt? Alfa și Omega Sfintelor Scripturi, cartea Facerii lui Moise și cartea Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul - Prologul și Epilogul Bibliei -, râul care ieșea din Eden, împărțindu-se în cele patru brațe evanghelice, și Râul vieții care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului, cu apa vieții, limpede cum e cristalul; jertfa lui Abel și jertfa lui Isaac, pe de o parte, și Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos de pe Crucea Golgotei, pe de altă parte; animalele curate și necurate din corabia lui Noe și tot felul de animale, păsări și târâtoare ale pământului, din pânza pogorâtă din cer a vedeniei Sfântului Apostol Petru de pe acoperișul casei din Iope; porumbelul din corabia lui Noe și Porumbelul Duhului Sfânt de la Iordan; amestecarea limbilor la turnul Babel și unirea limbilor la Cincizecime sau Rusalii; Patriarhul Avraam binecuvântat de către Melchisedec în Vechiul Testament și același patriarh muindu-și degetul în apă și lămurind sufletul bogatului nemilostiv aflat în chinuri, din pilda Mântuitorului Hristos, din Noul Testament. Avraam este numit prietenul lui Dumnezeu în cartea Facerii, iar Lazăr din Betania, prietenul Domnului, în Evanghelia de la Ioan. Întâlnirea dintre Eliazar din Damasc, prin credință și rugăciune, și Rebeca, la fântâna din Mesopotamia, și întâlnirea dintre Iacob și Rahela la fântână, în același ținut, și întâlnirea dintre Moise și Semfora la fântâna din Țara Moabului corespund și se împlinesc în întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos și femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob de lângă Sihar. Dreptul Iosif este vândut de către frații săi cu douăzeci de arginți și Mântuitorul Iisus Hristos este vândut de către Iuda Iscarioteanul cu treizeci de arginți. Mormintele patriarhilor de la Macpela și mormintele regilor de la Ierusalim se află sub același curcubeu biblic cu Mormântul Mântuitorului Hristos; potirul de argint al lui Iosif, ascuns în sacul lui Veniamin, strălucește în „Paharul mântuirii” de la Cina cea de Taină. 

Legăturile numeroase între evenimentele celor două Testamente

Numeroase sunt legăturile tainice, conexiunile sau sinapsele dintre Vechiul și Noul Testament, prinse și cuprinse în același clește biblic: coșul de papură al lui Moise de pe Nil și coșnița salvatoare a Sfântului Apostol Pavel din Damasc; rugul aprins din Sinai și focul din cer de pe Carmel și Pogorârea Duhului Sfânt, sub chip de limbi de foc, de la Rusalii; lăcustele din Egipt și lăcustele din Apocalipsă; întunericul de trei zile care a învăluit prin Moise pământul Egiptului și întunericul de trei ceasuri care a cuprins fața pământului, la Răstignirea Domnului; stâlpul de foc călăuzitor din Sinai și Sfinții Apostoli Petru, Iacob și Ioan, cei „priviți ca stâlpi” ai Bisericii apostolice din Ierusalim; stâlpul de nor ocrotitor din ace­lași Sinai și norul Duhului Sfânt de pe Tabor, de la Înălțare și de la Parusia Domnului; cele două­sprezece izvoare și cei șaptezeci de finici de la Elim și cei doisprezece Sfinți Apostoli și cei șapte­zeci de ucenici ai Mântuitorului, din Sfânta Evanghelie; apa izvorâtă prin toiagul lui Moise din stânca de la Rafidim și sângele și apa izvorâte prin sulița suta­șului, din coasta Mântuitorului, pe Crucea Golgotei; mana pogorâtă din cer și Mana Trupului și Sângelui euharistic al lui Hristos, „Pâinea cea vie” pogorâtă din cer, Care dă lumii viață; fulgerele de pe Sinai și fulgerul Parusiei Domnului; tablele legii, cu cele zece porunci de pe Sinai, și tablele legii evanghelice, cu cele nouă fericiri, din Predica de pe munte; Cortul sfânt din Sinai, de la Șilo și din Ierusalim și „cortul lui Dumnezeu cu oamenii” din Apocalipsă (21, 3); cele douăsprezece pietre de pe pieptarul arhiereului Vechiului Testament, simbol al celor douăsprezece seminții ale lui Israel și icoană a celor doisprezece Sfinți Apostoli, precum și cele douăsprezece pietre luate de către Iosua din Iordan și cele douăsprezece pietre ale Altarului Sfântului Proroc Ilie de pe Carmel; strugurele din Eșcol și Hristos „Vița cea adevărată”; șarpele de aramă din pustie și Crucea Răstignirii Domnului; mormântul necunoscut al lui Moise de pe muntele Nebo și Mormântul gol al Domnului din Ierusalim; vrăjitorul Valaam din cartea Numerii, care profețește și vrăjitorii din Efes din Faptele Apostolilor care își ard cărțile; steaua lui Iacob și Steaua magilor de la Răsărit; sărbătoarea corturilor din Vechiul Testament și îndeletnicirea facerii corturilor de către Sfântul Apostol Pavel, dimpreună cu Acvila și Priscila; trâmbițele de la Ierihon și cele șapte trâmbițe ale îngerilor din Apocalipsă; sulița lui Iosua și sulița sutașului de pe Golgota. 

Oameni şi fapte din Vechiul şi Noul Legământ

Pe „cleștele celor două Testamente” deslușim și contemplăm, de asemenea, pe Rut, pe Ana, mama Sfântului Proroc Samuel și pe Estera, pe de o parte, și pe Sfintele Femei Mironosițe, pe de altă parte; prorocița Debora, din cartea Judecătorilor, și diaconița Febe, de la sfârșitul Epistolei către Romani; cântarea Anei și cântarea Maicii Domnului; cornul cu mir al Sfântului Proroc Samuel, de la ungerea lui David, și vasul de alabastru cu mir de nard de mare preț, al Mariei, de la Cina din Betania; dreapta judecată a lui Solomon și Înfrico­șătoarea Judecată de Apoi; templul ridicat și ctitorit de către Solomon în Ierusalim și pogorârea cetății sfinte a Noului Ierusalim din cer, de la Dumnezeu; regele Ozia pedepsit cu lepră până la moartea sa, pentru că a îndrăznit să tămâieze în templul Domnului, și regele Irod, lovit de îngerul Domnului, sfârșind mâncat de viermi, ca ucigaș al Sfântului Apostol Iacob, în Faptele Apostolilor; învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului și învierea fiului văduvei din Nain; ulciorul cu apă de la Beer-Șeba și ulciorul cu apă de la Cina cea de Taină; înălțarea Sfântului Proroc Ilie la cer și Înălțarea Domnului la cer; mantia Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și felonul Sfântului Apostol Pavel; Sfântul Proroc Elisei, înconjurat la Dotan de oastea sirienilor, și Sfântul Apostol Pavel, împresurat în Damasc de slujitorii dregătorului regelui Areta; Cântarea Cântărilor lui Solomon și Imnul dragostei Sfântului Apostol Pavel; vedenia și cântarea serafimilor din templu și cântarea îngerilor din noaptea Nașterii Domnului de la Betleem; învierea câmpului plin cu oase omenești din vedenia Sfântului Proroc Iezechiel și învierea morților din Evanghelia de la Ioan și din Apocalipsă; chipul de aur al lui antihrist din valea Dura și numărul numelui fiarei antihristice din Apocalipsă; ospățul lui Belșațar și ospățul lui Irod de ziua sa de naștere; alergarea lui Darius dimineața la groapa cu lei a Sfântului Proroc Daniel și alergarea Sfinților Apostoli Petru și Ioan la Mormântul Domnului în Dimineața Învierii; „Cel Vechi de zile” din cartea Sfântului Proroc Daniel și cei douăzeci și patru de bătrâni din cartea Apocalipsei; Parusia Domnului din cartea Sfântului Proroc Daniel și A Doua Venire a Domnului din Sfintele Evanghelii și din Apocalipsă; aruncarea Sfântului Proroc Iona în mare și afundarea și izbăvirea Sfântului Apostol Petru din mare; candelabrul cu șapte brațe din cartea Sfântului Proroc Zaharia și cei șapte diaconi din Faptele Apostolilor și cele șapte sfeșnice de aur din capitolul întâi din Apocalipsă; „Soarele dreptății” din cartea Sfântului Proroc Maleahi și Schimbarea la Față de pe Tabor; pre­zen­ța Sfântului Arhanghel Rafail la nunta lui Tobie cu Sara, în car­tea lui Tobit și prezența Mântuitorului Iisus Hristos, dimpreună cu Maica Domnului și cu Sfinții Apostoli, la nunta din Cana Galileei, din Sfânta Evanghelie de la Ioan; sabia de aur a lui Iuda Macabeul, primită în vedenie de la Sfântul Proroc Ieremia și sabia Duhului Sfânt, care este cuvântul lui Dumnezeu, din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Efeseni; răpirea Sfântului Proroc Avacum din Ierusalim în Babilon și răpirea Sfântului Arhidiacon Filip după botezul famenului etiopian; umblarea lui Enoh cu Dumnezeu și călătoria Sfinților ucenici Luca și Cleopa însoțiți de Hristos Cel înviat pe drumul spre Cina din Emaus; pomul vieții din Eden și pomul vieții din Apocalipsă, care crește pe cele două maluri ale râului vieții - cele două Testamente ale Sfintei și dumneze­ieștii Scripturi.

Acestea și altele asemenea acestora sunt dăltuiri teologice pe cele două table de piatră, scrise de ­degetul lui Dumnezeu, a Legii Vechiului Testament și a Harului Noului Testament. Prin urmare, dacă luăm prin inspi­rația teologhisirii cu „cleștele celor două Testamente”, după expresia patristică a Fericitului Ieronim, cărbunele teologic al vreunui gând sau cuvânt de pe Jertfelnicul Revelației dum­ne­zeiești al Sfintei și dumnezeieștii Scripturi; dacă acest gând sau cuvânt își are rădăcina sau temelia în Vechiul Testament, îi căutăm și îi aflăm rodul și mireasma în Noul Testament, iar dacă își are împlinirea, precum toiagul lui ­Aaron cel înflorit, prin Hristos, în Noul Testament, îi căutăm tulpina și rădăcina harică în Vechiul Testament. Abia atunci împărtă­și­rea teologică va fi deopotrivă euharistică și mistică, precum în vedenia Sfântului Proroc Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament și serafimul Noului Testament.