Mărturiile Sfinţilor Evanghelişti despre Botezul Mântuitorului

Botezul lui Iisus constituie momentul central al tripticului pregătitor sau al "trilogiei sinoptice" despre începutul slujirii publice a Domnului: propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, Botezul lui Iisus în râul Iordan şi ispitirea lui Iisus. Redactarea Sfântului Luca urmează Evanghelia după Marcu, căreia însă îi aduce unele modificări care evidenţiază intenţiile sale teologice şi parenetice. În timp ce Sfântul Marcu introduce evenimentul într-un mod solemn, din cauză că intră în scenă "cel mai tare", după cum proorocise Înaintemergătorul, Sfântul Luca menţionează numai în treacăt Botezul lui Iisus; însă menţionează prezenţa poporului şi faptul că Iisus se afla în rugăciune în momentul manifestării dumnezeirii treimice.

În ceea ce priveşte Botezul Mântuitorului, la cei trei autori sinoptici, acest episod prezintă două aspecte destul de diferite între ele: Botezul pe care Ioan îl administrează Mântuitorului este un eveniment public, constatat de martori oculari, însă numai faţă de Mântuitorul S-a arătat dumnezeirea treimică de care a fost nedespărţit în timpul întrupării şi activităţii sale kenotice în lume: numai El L-a văzut pe Duhul Sfânt arătându-Se "în chip trupesc, ca un porumbel", şi aude cuvintele Tatălui.

Istorisirea Sfântului Luca prezintă o serie de trăsături originale şi semnificative. Luca nici măcar nu-l menţionează cu numele pe Ioan Botezătorul a cărui istorie până la întemniţarea lui de către Irod abia o expusese anterior (Lc. 3, 19-20). Sensul este clar: odată cu Botezul Mântuitorului, perioada lui Ioan Botezătorul s-a încheiat. Şi mai categorici, Evangheliştii Marcu şi Matei subliniază deosebirea dintre Botezul Mântuitorului şi teofania Sfintei Treimi. Luca mai spune apoi că Iisus Domnul se afla în rugăciune, după cum obişnuia înaintea momentelor hotărâtoare pentru misiunea Sa. Şi notează că, dacă Iisus Domnul poate vedea pe Duhul Sfânt, îl vede "în chip trupesc" (Lc. 3, 22). Cuvântul rostit de Dumnezeu Tatăl este de fapt formula întronării regale din Ps. 2, 7: "Tu eşti Fiul Meu", prin care Tatăl recunoaşte public dumnezeirea Fiului Său întrupat prin Duhul Sfânt.

Aceste date lasă să se întrevadă sensul pe care Evanghelistul Luca îl dă evenimentului. Botezându-Se, Mântuitorul încheie perioada pregătitoare, de pocăinţă, a întregului popor al lui Dumnezeu. Fiul primeşte Duhul, ca toţi profeţii, pentru a fi purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă Iisus este mai mult decât un profet, deoarece mesajul Său este vestea bună definitivă adusă de Dumnezeu întrupat, al cărei subiect şi obiect este în acelaşi timp. Dumnezeu Tatăl îl recunoaşte ca Fiul Său pe care L-a trimis în lume şi prin care lucrează ne-împărţit şi ne-despărţit, în mod plenar Duhul Sfânt, spre deosebire de profeţi în care Duhul Sfânt a fost dăruit numai parţial. Persoana, misiunea şi mesajul Mântuitorului Hristos sunt unice deoarece El este Fiul Unic al lui Dumnezeu.

"Cu robii vine Stăpânul, cu vinovaţii Judecătorul"

"După ce a fost botezat tot poporul, a fost botezat şi Iisus", spune Sfântul Luca. Deci tot poporul a fost botezat înainte de Iisus; aşadar, Botezul lui Ioan încheie această perioadă de pregătire pentru venirea lui Hristos. Botezul lui Iisus nu este indicat decât printr-un cuvânt, în timp ce în Evanghelia după Matei există un dialog între Iisus şi Ioan despre împlinirea dreptăţii lui Dumnezeu. Pentru Biserica primară a existat o serioasă problemă în legătură cu Botezul lui Iisus: dacă Iisus este fără păcat, a avut într-adevăr nevoie de Botez? Iisus Se supune Botezului pentru a arăta că vrea să ducă la împlinire planul lui Dumnezeu de mântuire a omului şi de restaurare a întregii creaţii ca Noul Adam. "Să împlinească toată dreptatea", adică planul lui Dumnezeu, solidaritatea Sa ca om cu lumea păcătoasă până la jertfă. "Cu robii vine Stăpânul, cu vinovaţii Judecătorul, ca să se boteze", comentează Sfântul Ioan Gură de Aur. Este o alegere care face parte din taina kenozei, sau a smeririi de bunăvoie a lui Dumnezeu. Evanghelistul Matei ne oferă un răspuns asemănător, însă insistă pe aspectul ascultării. Mântuitorul începe să împlinească ceea ce şi-a asumat, mergând spre Golgota. Coborârea şi ieşirea din apa Iordanului prefigurează destinul Său de suferinţă şi moarte, înmormântarea şi Învierea Sa. "Fără să se facă El însuşi păcătos printr-o naştere întru totul identică cu a noastră, El ia răspunderea pentru păcatul nostru, din solidaritate iubitoare cu noi… Astfel, prin Botezul Său de la Ioan, Hristos începe lucrarea de mântuire în firea omenească, punând temeiul eliberării ei de urmările păcatului, şi deci şi al eliberării firii de păcatul însuşi şi de urmările lui".

Sfântul Luca interpretează Botezul lui Iisus ca pe o teofanie, o revelaţie a lui Dumnezeu în Fiul Său întrupat prin Duhul Sfânt. Această teofanie cuprinde trei elemente: cerul care se deschide permiţând astfel comunicarea dintre cer şi pământ (dintre Dumnezeu şi oameni, "tot poporul"), coborârea Duhului Sfânt şi vocea cerească. În Mc. 1, 10-11, cele trei elemente formează o revelaţie rezervată numai lui Iisus; Sfântul Luca prezintă în schimb primele două ca evenimente concrete, astfel încât adaugă: "în chip trupesc". Probabil că, în acest mod, Luca afirmă efectiv realitatea acestei experienţe, care nu trebuie confundată cu o reflecţie sau un sentiment. Ne aflăm înaintea unei scene asemănătoare cu cea din Lc. 24, 42-43, când Iisus înviat mănâncă peşte. "Atunci la Botez s-a arătat şi porumbelul ca să arate, ca şi cum ar fi arătat cu degetul, celor de faţă şi lui Ioan pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nu numai pentru aceasta, ci ca să afli şi tu că vine Duhul şi peste tine când te botezi" (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, "Omilii la Matei").

Spre deosebire de relatarea lui Marcu, coborârea Duhului Sfânt peste El nu este o noutate, deoarece El este încă din momentul întrupării nedespărţit de Duhul Sfânt. Momentul epifaniei de la Botez nu este altceva decât o confirmare a unirii şi comuniunii care există între Persoanele Sfintei Treimi din veşnicie.

Coborârea Duhului Sfânt peste Iisus este interpretată de Sfântul Luca ca o ungere profetică deoarece împlineşte profeţia din Is. 61, 1 în timpul cuvântării inaugurale rostite la sinagoga din Nazaret.

Botezul lui Iisus nu are valoarea unei regenerări sau a unei naşteri din nou, nici a unei iniţieri ca în cazul nostru, ci a unei împuterniciri de către Tatăl în Duhul. Iisus nu a primit Duhul Sfânt ca o consecinţă a Botezului, ci ca un act de solidaritate cu cei păcătoşi.

În legătură cu Duhul Sfânt care S-a coborât peste Iisus "în chip de porumbel", Sfântul Ioan Hrisostom se întreabă: "Dar pentru ce s-a pogorât Duhul în chip de porumbel? Şi răspunde: Porumbelul este o pasăre blândă şi curată. Şi s-a arătat în chip de porumbel, pentru că Duhul Sfânt este duh de blândeţe. De altfel, porumbelul ne mai aduce aminte şi de o istorie veche. De demult, când potopul a cuprins toată faţa pământului şi tot neamul omenesc era ameninţat cu pieirea, s-a arătat această pasăre; a arătat că a încetat potopul şi prin ramura de măslin, pe care a adus-o, a binevestit liniştea obştească a lumii. Toate acestea au fost o preînchipuire a celor viitoare. Pe vremea aceea faptele oamenilor erau cu mult mai rele şi oamenii erau vrednici de mult mai mare pedeapsă. Îţi aduc aminte de istoria aceasta, ca să nu deznădăjduieşti. Că şi atunci, deşi faptele erau de deznădăjduit, totuşi Dumnezeu a adus dezlegare şi îndreptare; atunci prin pedeapsă; acum însă prin har şi dar nespus. De aceea se arată şi la Botez porumbelul, nu aducând o ramură de măslin, ci arătând pe Cel ce ne eliberează din toate relele şi dându-ne bune nădejdi. Porumbelul nu mai scoate din corabie un singur om, ci, arătându-se, ridică la cer întreaga lume, iar în loc de stâlpare de măslin aduce întregii lumi înfierea".

Vocea Tatălui din cer care afirmă: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit" este o combinaţie între Ps. 2, 7 şi Is. 42, 1. Ea se adresează lui Iisus ca Fiu şi rob deoarece asumă puterea pe care o deţinea din veşnicie şi ca om, încă din momentul zămislirii. Glasul Tatălui confirmă că Iisus este Unul din Treime şi lasă să se înţeleagă că epifania Treimii, din care El Însuşi face parte, trebuie pusă în legătură cu teofania din Vechiul Testament, la care sunt martori profeţii. "Că prin Duhul Sfânt se arată clar că Hristos este Fiul lui Dumnezeu".

Sfântul Luca vede în Botezul lui Iisus proclamarea filiaţiei Sale dumnezeieşti de către Tatăl. Botezul şi revelaţia de la Iordan trebuie considerate punctul de plecare al activităţii şi misiunii istorice a Domnului şi Mântuitorului Hristos. Dumnezeu este prezent în istorie şi în viaţa celor ce-L vor accepta şi-şi vor asuma Botezul în Iisus Hristos, Fiul Unic al lui Dumnezeu.