Nașterea lui Moise, o minune în mijlocul unui genocid

Istoria omenirii a consemnat situații în care un popor dominant a încercat, prin orice mijloace, să provoace dispariția unui alt neam. În majoritatea cazurilor, copiii erau cei care aveau cel mai mult de suferit. De la invaziile asiriene și până la cotropirile mongolilor, de la războaiele purtate de perși împotriva grecilor și până la dezintegrarea celor dintâi în fața lui Alexandru Macedon, copiii au plătit prețul războiului. Însă cazul cel mai dramatic îl regăsim în Egiptul antic, înainte de nașterea prorocului Moise.

Sosirea poporului evreu în Egipt în vremea lui Iosif, fiul lui Iacov, a fost de bun augur. În scurtă vreme, micul trib de la începuturi – în total, 75 de oameni – s-a transformat într-o mulțime tot mai vastă. Acest fapt a fost întâmpinat cu oarecare deschidere la început de nativii egipteni, dar, în timp, pe măsură ce amintirea lui Iosif se estompa, conducerea marelui imperiu antic de pe valea Nilului a început să fie tot mai opresivă. În ziua în care, așa cum consemnează Scriptura, „s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif” (Ieșirea 1, 8), condițiile de viață s-au schimbat fundamental pentru „fiii lui Israel” (Ieșirea 1, 7). Noul „faraon” care ocupase tronul Egiptului a schimbat politica de deschidere a predecesorilor săi cu o abordare propagandistică, afirmând că „neamul fiilor lui Israel este mulțime mare și este mai tare decât noi. Veniți, dar, să-i împilăm, ca să nu se mai înmulțească și ca nu cumva la vreme de război să se unească cu vrăjmașii noștri și, bătându-ne, să iasă din țara noastră!” (Ieșirea 1, 9-10). Discursul noului conducător egiptean conține toate elementele menite să sporească tensiunea propriului popor. Posibilitatea ca poporul iudeu, în urma unei agresiuni directe sau printr-o alianță cu o populație inamică, să atace interesele Egiptului este imediat contracarată de noul lider egiptean, deși aceasta nu a fost niciodată împărtășită de populația iudaică. La început, evreii sunt siliți să zidească tot felul de cetăți, dar, apoi, regele Egiptului, văzând că populația iudaică este încă mai numeroasă ca înainte, cere moașelor să ucidă toți pruncii de parte bărbătească ai acesteia. Cum ambele moașe au refuzat să aplice decizia în practică, regele Egiptului extinde porunca la tot poporul său, spunând: „Tot copilul de parte bărbătească, ce se va naște evreilor, să-l aruncați în Nil, iar fetele să le lăsați să trăiască toate!” (Ieșirea 1, 22). În această perioadă de grea încercare a avut loc și nașterea marelui proroc Moise. Ascuns de mama sa timp de 3 luni, Moise este așezat de aceasta într-un coș de papură și lăsat în stufărișul de la malul Nilului, unde va fi găsit de însăși fiica regelui Egiptului. Aceasta îl va crește ca pe propriul ei fiu...

Genocidul actual, îndreptat împotriva copiilor

În momentul de față, la nivel global, regele Egiptului pare multiplicat în nenumărate fețe. În țările africane subdezvoltate, în regiunile cu o bogată istorie, dar care au fost sau sunt aflate sub conduceri nefaste (Siria fiind cel mai bun exemplu), în zone din Asia unde sărăcia sau regimurile aflate la putere provoacă prin politicile lor distrugerea sau izolarea unor părți din propria populație, copiii au cel mai mult de suferit. Observăm că în relatarea din primul capitol al cărții Ieșirea, redată mai sus, au existat trei etape ale genocidului: munca opresivă, controlarea numărului populației, exterminarea directă a acesteia. Problema cea mai mare a lumii actuale însă nu constă doar în zonele unde aceste fapte abominabile au loc, ci și în cele în care sunt încurajate în deplină libertate.

Prima etapă, munca opresivă, se regăsește și în țările civilizate. Oamenii au ajuns să se oprime pe ei înșiși pentru a avansa în carieră, pentru a dobândi casa, mașina, stima de sine la care sunt încurajați să viseze, chiar dacă acestea nu le vor fi poate niciodată accesibile sau prețul plătit pentru ele este mult prea mare. În perioada actuală sunt foarte căutați tinerii pentru ocuparea posturilor importante din companii. Sunt energici, au putere mare de muncă și... nu au familie. Este surprinzător că o carieră semnificativă poate fi împlinită în majoritatea cazurilor numai de cineva care nu are familie sau care sfârșește prin a-și sacrifica propria familie? Dacă această variantă nu este accesibilă, apare a doua etapă, planningul familial – o modalitate eficientă de controlare a numărului populației. Și aceasta este o expli­cație pentru scăderea accentuată a natalității în majoritatea țărilor europene, fapt care ne „făgăduiește” un viitor în care populația europeană va fi preponderent vârstnică. ­Însă etapa cea mai gravă a acestui „genocid” al civilizației moderne constă în săvârșirea cu bună știință a celei de-a treia etape: uciderea pruncilor încă din pântecele mamei lor. În ultimii treizeci de ani, numai în România s-au înregistrat peste 20 de milioane de avorturi. Am depășit prin numărul de prunci avortați cifra totală a populației țării. De asemenea, s-a constatat că în toate războaiele și epidemiile care s-au abătut asupra acestei țări n-au murit nici măcar jumătate din numărul copiilor care au fost avortați în cei treizeci de ani de „libertate”.

Inversarea genocidului modern

Suntem neputincioși în a face să dispară de pe fața pământului toate acele oprimări pe care statele dictatoriale le impun asupra propriei populații. Suntem neputin­cioși în a stinge zonele de conflict unde gazul sarin ucide fără limită bătrâni, femei, copii. Suntem neputincioși în a asigura popoarelor sărace dreptul la o viață mai bună. Însă, înainte de a deplânge soarta altor neamuri, ar trebui să deplângem propria noastră soartă. Pe noi nu ne oprimă nimeni, nu ne obligă nimeni să ne lepădăm copiii, să-i avortăm, să respingem dreptul la viață al atâtor și atâtor milioane de prunci. Numim această practică drept „progres” și „civilizație” și îi aprobăm pe cei care afirmă că ar trebui să lăsăm libertatea tuturor să decidă ce este mai bine pentru viața lor, incluzând aici avortul. Suntem perfect de acord că fiecare trebuie să decidă pentru viața sa deoarece libertatea aceasta a fost lăsată de Dumnezeu fiecărui om. Însă respingem, în conformitate cu legea lui Dumnezeu, orice dispunere de viața celuilalt. Nici mama, nici tatăl nu pot hotărî dacă un copil are dreptul să trăiască sau să moară. Indiferent că acest copil are zece ani sau încă nu s-a născut, libertatea lui de a trăi rămâne aceeași. A atenta la viața lui înseamnă să te asemeni regelui Egiptului. Să fii parte a genocidului modern.

Moise s-a născut într-o lume în care dreptul său la viață era încălcat prin lege și, împotriva tuturor piedicilor, a supraviețuit. Astăzi ne revine responsabilitatea de a crea o lume în care dreptul copiilor la viață să fie respectat încă din pântecele mamei lor. Pentru că un copil rămâne copil din prima sa zi de viață, adică de la începutul formării sale în pântecele mamei, iar nu odată cu ziua sa de naștere. Iar lumea în care acest drept îi este respins este una în care regele Egiptului din vremea lui Moise este încă pe tronul său. Am uitat să specificăm un amănunt: majoritatea Părin­ților Bisericii văd în regele Egiptului un simbol al „diavolului”, autorul moral și al genocidului modern.