Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Nestatornicia - pecete a vieții pătimașe

Nestatornicia - pecete a vieții pătimașe

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 20 Ian, 2021

„Nu sunt așa necredincioșii, nu sunt așa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe fața pământului” (Psalmi 1, 4). Separarea ­dintre oamenii credincioși și cei ne­credincioși nu transpare foarte clar în viața pământească. Uneori, cei necredincioși dobândesc averi importante, dispun de multă putere, sunt apreciați de mulți, în timp ce oamenii credincioși zac în sărăcie, sunt trecuți cu ­vederea și disprețuiți. Însă există un lucru care lipsește cu certitudine din viața celor depărtați de Dumnezeu: statornicia.

Viața ne oferă întotdeauna surprize. Unele plăcute, altele neplăcute. Iar aceste surprize se îngemănează adesea într-o singură clipă. Ca atunci când o furtună teribilă lovește seninătatea calmă a unei zile de vară. A vedea sufletul pătimaș al unui om care pare bun constituie o asemenea surpriză neplăcută. Și care te lovește asemenea unei priviri aruncate în mijlocul unei prăpăstii al cărei adânc îți rămâne necunoscut. Însă oricât de apreciat ar fi un astfel de om și oricâtă putere ar avea, de ești o persoană credincioasă, știi că a ales o parte, partea întunecată a vieții, și că nu va reuși să se elibereze de ea altfel decât a făcut-o atunci când a decis să meargă în direcția ei. „Nu sunt așa ne­credincioșii, nu sunt așa!” (Psalmi 1, 4). Așa cum? Nu sunt precum omul credincios, care rodește su­fletește, care are o legătură vie cu Dumnezeu, care trăiește ceea ce gândește și gândește ceea ce simte. Sunt diferiți. Altă plămadă, altă gândire, altă simțire. Însă trebuie să recunoști această dife­rențiere, trebuie să ajungi să o simți, să o poți privi în toată splendoarea și oroarea ei. Și să ai acea nădejde interioară că poți, cu adevărat, să o inversezi, dacă o trăiești sau, măcar, să-i descoperi celui necredincios durerea și suferința de care este încă străin, dar care-i vor tulbura la un moment dat viața sa, ce pare astăzi atât de bine așe­zată...

„Ci ca praful ce-l spulberă vântul...”

Meditând asupra următoarelor cuvinte ale psalmistului, Sfântul Nicodim Aghioritul spunea: „Precum vântul mută țărâna cea subțire a pământului, adică praful, împrăștiindu-l pe el dintr-un loc într-altul, într-acest chip îi îm­prăștie pe cei necredincioși și dracii care suflă împotriva noastră” (Cuv. Eftimie Zigabenul, Sf. Nicodim Aghioritul, Psaltirea în tâlcuirea Sfinților Părinți, vol. I, Ga­lați, Ed. Egumenița, s.a., p. 67). Sfân­tul Apostol Iacov adăuga sentențios: „Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1, 8). Rodul necredinței, al îndoielii este pecetea nestatorniciei. Pe omul credincios îl recunoști din marea sa statornicie. Este asemenea casei zidite pe stâncă de care ne-a vorbit atât de frumos Mântuitorul nostru Iisus Hristos (cf. Matei 7, 24-25). Este asemenea zidului puternic al unei cetăți pe care nici asalturile, nici intemperiile, nici trecerile succesive ale anilor nu au reușit să-l doboare. Pentru că statornicia credinței lui îl face să nu se clatine în fața vreunui val al vieții. Nu-l moleșesc bucuriile, nu-l afectează necazurile. Viața îl poate îngenunchea uneori, dar nu-l poate frânge. Patimile îl pot ataca, furioase, rând pe rând sau împreună, dar nu vor ajunge să-i tulbure inima. Gândurile necurate îi pot apărea în fața minții, dar nu i-o pot guverna, nici strâmba, nici schimba. În schimb, ce ­tristă și schimbătoare este via­ța celor necredincioși! Fericitul ­Teodoret spunea: „Adăpându-se de dumne­zeieștile cuvinte, aceia sunt de-a pururea înverziți și aduc rodul copt. Iar aceștia, fiind călcați de duhurile împotrivnice, se aseamănă cu praful, purtat cu lesnire aici și acolo de vânturile cele împotrivnice” (Fericitul Teodoret al Kirului, Tâlcuirea celor 150 de psalmi ai prorocului împărat David, Mănăstirea Petru Vodă, 2003, p. 7). De ce ne este totuși atât de greu să alegem statornicia virtuții în locul nestatorniciei patimilor? De ce oare, când este atât de simplu să privești în interiorul tău și să observi că firesc ar fi să alegi stabilitatea în locul instabilității, echilibrul și discernământul în locul nestatorniciei și al irațio­nalității? O bună explicație este oferită de Sfântul Nil Ascetul: „Nu ne mai gândim la lipsa de preţ şi la nestatornicia vieţii, şi nu mai luăm în seamă trebuinţa liniştirii pentru izbăvirea de vechile întinăciuni. În schimb preţuim îngrămădirea de lucruri şi cinstim griji care n-au legătură cu ţinta adevărată, iar râvna pentru cele materiale a biruit îndemnurile cele mântuitoare. Domnul S-a lepădat cu totul de grija celor pământeşti şi a poruncit să căutăm numai Împărăţia cerurilor. Noi însă, silindu-ne să umblăm tocmai pe o cale potrivnică, am nesocotit poruncile Domnului şi, depărtându-ne de purtarea Lui de grijă, ne-am pus nădejdile în mâini” (Sf. Nil Ascetul, „Cuvânt ascetic foarte trebuincios și folositor”, 6, în: Filocalia, vol. I, trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Humanitas, 2005, p. 153). Necredința nu vine întotdeauna la pachet cu nefericirea. Uneori, se camuflează într-o bo­găție pe care o poți dobândi rapid chiar dacă o vei obține într-un mod necinstit, într-o relație extraconjugală care-ți promite iubire sinceră, dar care se va evapora când îți este lumea mai dragă sau într-o funcție de notorietate publică plină de orgoliu și slavă deșartă. Toate ascund nestatornicie, necredință, îndoială - dar tu încă nu le vezi. Și nu le vezi pentru că ești orbit de strălucirea lor, de plăcerea sau dorințele ascunse pe care ți le pot împlini. Și devii asemenea prafului, asemenea țărânii din care este făcut trupul tău muritor. Îți pui nădejdea în ceea ce este trecător și devii încă o particulă de praf în universul strălucitor al morții sufletești. Oare în zadar spunea Sfântul Apostol Pavel: „Celor bogaţi în veacul de acum porun­ceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră, să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică” (1 Timotei 6, 17-19)?

Nimic din ceea ce este câștigat fără Dumnezeu nu poate fi păstrat. Și oricât de mult am dori să ne arătăm statornicia sufletească prin ceea ce avem, nu prin ceea ce suntem, nu vom reuși să o facem vreodată. În cuvintele unui mare istoric latin: „Nimic în lume nu este atât de nestatornic, atât de trecător ca acea faimă a puterii care nu se întemeiază pe forța ei proprie” (Tacitus apud Niccolò Machiavelli, Principele, trad. de Nina Façon, București, Ed. Mondero, 2002, p. 157). Singura forță netrecătoare din acest univers este harul dumnezeiesc. Orice va fi întemeiat prin el și cu ajutorul său va dăinui. Orice va fi dobândit altfel decât prin sprijinul său veșnic va fi înghițit de mâna necruțătoare a timpului, mai bine-zis, a uitării aduse de timp. Altfel de ce a îngăduit Dumnezeu ca, în nopțile senine, praful să strălucească în lumina lunii? Nu pentru a arăta câte comori ale lăcomiei oamenilor și ale nestatorniciei și necredinței lor au ajuns să fie ascunse în aceste mici particule ale universului?

Citeşte mai multe despre:   credinta