Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Paşii postirii spre Înviere

Paşii postirii spre Înviere

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 02 Apr, 2021

Postul Mare ne arată calea pe care o urmăm spre a primi cu cins­tea cuvenită sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos, spre propria noastră înviere care, dacă începe de acum, din această viaţă, ne va face casnici ai lui Dumnezeu, chiar dacă vom trece prin moartea trupească. Sfinţii care însemnează popasurile duminicale ale Postului Mare au arătat prin întreaga lor viaţă şi mărturisire care sunt lupta duhovnicească a omului şi roadele acesteia.

Trei dintre duminicile Postului Mare sunt închinate unor sfinţi care au trăit şi arătat altora cum trebuie dusă lupta duhovnicească pentru a se îndumnezei prin har omul în întregimea sa. Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, egumenul mănăstirilor din Sinai, şi Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, vieţuitoare în pus­tia Iordanului, reprezintă pentru noi, creştinii ortodocşi, un model de vieţuire duhovnicească şi de înăl­ţare a existenţei noastre până la Tronul lui Dumnezeu. Îndumnezeirea omului prin harul Duhului Sfânt, după o vieţuire în lupta cu patimile trupeşti şi sufleteşti, şi dobândirea celor mai înalte virtuţi, ca urmare a pomenirii neîncetate a Numelui Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, este răspunsul la chemarea iniţială din partea Ziditorului de a creşte şi a ne înmulţi. Creşterea aceasta în duh ne face comesenii Împăratului la Cina Lui cea minunată, care încheie istoria devenirii umanităţii într-o atmosferă de sărbătoare permanentă. Cum se poate face însă această lucrare duhovnicească ne învaţă Biserica prin exemplul viu al celor trei sfinţi pe care îi pomenim în duminicile a doua, a patra şi a cincea ale Postului Sfintelor Paşti.

Sfântul Grigorie Palama apără învăţătura despre harul lui Dumnezeu care lucrează în chip nevăzut în inima omului. Acest har, care menţine viaţa, îl poate schimba pe om din făptura cu „haine de piele” sau animalul care s-a dovedit a fi omul după cădere, în făptură cu „haină de lumină”, după menirea ei dintru început. Pentru aceasta însă, omul trebuie să se străduiască în ţinerea minţii treze la chemarea permanentă a lui Dumnezeu.

Cuviosul Ioan Scărarul, autorul lucrării care i-a şi dat supranumele, îi îndeamnă pe oamenii care voiesc desăvârşirea să se lepede de patimi şi să se unească pe cât posibil cu dumnezeirea, prin harul Duhului Sfânt. Felul în care punctează acest cuvios lucrarea minţii şi a sufletului în despătimire şi dobândirea virtuţilor este atât de frumos şi pedagogic, încât Părinţii Bisericii au simţit nevoia ca această lucrare şi vieţuirea minunată a egumenului sinait să fie un exemplu demn de urmat pentru creştini în fiecare post al Paştilor. Mănăstirea Rugului Aprins, aşa cum se numea aşezământul de la poalele Muntelui Sinai înainte de a fi închinat Sfintei Ecaterina, aminteşte permanent de vedenia lui Moise a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. De aici şi îndemnul la rugăciunea neîncetată, pentru că rugul, deşi arde, nu se mistuie niciodată.

Sfânta Maria Egipteanca, împlinind cuvintele Mântuitorului, a devenit din păcătoasă mare virtuoasă şi bineplăcută lui Dumnezeu. Pustia Iordanului, acel loc în care S-a retras Mântuitorul Hristos după scufundarea în apele repejunilor râului din Israel, devine pentru tânăra Maria loc de vieţuire şi luptă permanentă pentru a scăpa de patimi şi a dobândi din ce în ce mai mult harul şi îndumnezeirea. Părintele Zosima, în vremea retragerii sale din această perioadă a Postului Paştilor, după obiceiul frumos al mănăstirii sale, vede un înger în trup, o fiinţă schimbată şi îndumnezeită, care poate zbura şi trece Iordanul. Uimit de aşa ceva, el primeşte învăţătură de la fosta păcătoasă şi ajunge vrednic să o împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care ea Îl cunoştea în modul cel mai direct şi apropiat cu putinţă, însă până atunci numai în duh. Gustând cu adevărat din Mântuitorul, Dumnezeu Cel înviat şi şezător de-a dreapta Tatălui, Cuvioasa Maria se grăbeşte să plece în acea Împărăţie, pentru care se pregătise vreme de patru decenii. Asemenea Sfântului Ioan Scărarul, care petrecuse patruzeci de ani în chilia din peştera pustiului sinait, Maria primeşte să înveţe o lume întreagă prin vieţuirea ei minunată, care se constituie astăzi într-un model demn de urmat de fiecare creştin în parte.

Cum putem urma astfel de modele de desăvârşire, însă fără a fi total descurajaţi, văzând distanţa pe care o avem de parcurs până la acea înălţime duhovnicească? Ce ne poate face să rămânem cu mintea întreagă făcând comparaţie între noi şi aceşti sfinţi care sunt pentru noi pilde în petrecerea vieţii duhovniceşti? În primul rând, să ne gândim că drumul acesta, care încape astăzi în câteva pagini, pentru ei a fost îndelungat. Patruzeci de ani s-au nevoit Cuviosul Ioan şi Maria Egipteanca. Unul începând vieţuirea de monah evlavios, iar alta, aceea de păcătoasă care a ajuns la pocăinţă. Rugăciunea minţii coborâte în inimă, asupra căreia insista atât de mult Sfântul Grigorie Palama, este exerciţiul necesar păstrării harului dumnezeiesc şi a minţii curate de gânduri şi pofte care ne îndepărtează de chemarea noastră iniţială în a creşte frumos la înălţimea şi starea „bărbatului desăvârşit”. Rugăciunea, privegherea şi postirea de dragul lui Dumnezeu ne vor desţeleni pământul pentru ca sămânţa aruncată de Semănător să poată încolţi, creşte şi apoi rodi însutit pentru folosul nostru, dar şi al celor care ne înconjoară şi care au nevoie de dragostea şi sprijinul nostru. Postul acesta să-l petrecem cu gândul la pildele vii ce ne sunt puse în faţă, care ne arată că îndumnezeirea este posibilă, numai să dorim şi să ne străduim să ajungem la ea cu tot sufletul nostru.

Citeşte mai multe despre:   Postul Mare  -   post  -   Sfantul Grigorie Palama  -   Sfânta ­Cu­vioasă Maria Egipteanca  -   Sfantul Ioan Scararul