Rugăciunea, principala necesitate a sufletului

Rugăciunea este modul nostru de a comunica cu Dumnezeu. Pentru sufletele noastre „este necesitatea cea dintâi”, după cum arată părintele Emilianos Simonopetritul, care numeşte rugăciunea „pomul vieţii, din care omul se hrăneşte şi nu mai moare, căci se face părtaş lui Dumnezeu, Cel veşnic şi nestricăcios. Aşa cum nu există om fără suflet, la fel, cel care este viu în Hristos nu poate trăi fără rugăciune”.

Dacă noi creştinii conştientizăm importanţa sufletului în perspectiva existenţei noastre veşnice, atunci, în mod sigur, am descoperi că hrana sufletelor noastre este rugăciunea. Fără ea nu putem oferi sufletului bucuria de a fi în comuniune cu Dumnezeu. De aceea principala necesitate a sufletului este rugăciunea.

Pentru noi, creştinii ortodocşi, rugăciunea este respiraţia sufletului: „Aşa cum e neapărat necesar să respiri, tot atât de necesar este să te rogi; rugăciunea e respiraţia sufletului, puterea şi lumina lui; hrană, băutură, desfătare, pace, bucurie, spaţiu, mărire!” (Sfântul Ioan de Kronstadt).

Atunci când ne rugăm, oferim sufletelor noastre posibilitatea de a respira. Din această perspectivă rugăciunea făcută cât mai des este o intensificare a respiraţiei noastre sufleteşti. Rugăciunea care este cel mai uşor de rostit cât mai des în cursul unei zile este cea a inimii, când spunem: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Despre ea părintele Sofian Boghiu spune că trebuie „rostită neîncetat, ziua şi noaptea, în orice loc şi în orice lucrare ne-am afla”. Din îndemnul marelui duhovnic vedem că ros­tind această rugăciune împlinim principala necesitate a sufle­tului nostru.

Rugăciunea pe care ne-a învăţat Mântuitorul nostru Iisus Hristos să o rostim cât mai des este cea Domnească, pe care o cunoaştem şi sub numele de „Tatăl nostru”. Ea este numită de G. Mantzaridis „rugăciunea model a creștinului”. Prin rostirea ei ne arătăm ascultători faţă de cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos şi mărturisim credinţa în Dumnezeu, de la Care primim toate cele necesare existenţei noastre cotidiene şi mai ales „ne izbăveşte de cel rău”.

Rugându-ne aducem o stare de bucurie şi linişte în sufletele noastre, pentru că rugăciunea este darul pe care ni l-a dat Dumnezeu ca prin el să fim în legătură cu El. Prin ea se întâlnesc cele cereşti cu cele pământeşti. „Adevăratul credincios este un om al rugăciunii, al rugăciunii cu gândul, al rugăciunii cu graiul şi al rugăciunii cu fapta. Căci fapta bună este şi ea o rugăciune, un mijloc de seamă care ne apropie de Dumnezeu” (Cartea de învăţătură creştină ortodoxă).