Teologia primelor veacuri şi proclamarea credinţei

Sfinții Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, au fost mari teologi ai Bisericii în secolul al 4-lea și începutul secolului al 5-lea. Sfântul Atanasie este considerat de literatura patristică o făclie și un stâlp al Ortodoxiei în veacul al 4-lea, greu încercat de erezia ariană care submina învăţătura despre Sfânta Treime. El a fost ucenicul avvei Antonie și este autorul celei mai citite lucrări aghiografice dedicate vieții acestuia.

Sfântul Atanasie a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 și se remarcă aici ca fiind cel mai important apărător al dreptei credințe, subliniind mai ales deofiinţimea Fiului cu Tatăl în Sfânta Treime, care era atacată de erezia ariană.

Din clipa contribuției sale teologice la hotărârea dogmatică a acestui sinod, toată viața și-a dedicat-o apărării dumnezeirii Fiului, exprimată atât de clar în Simbolul credinței (primele 7 articole au fost alcătuite la Sinodul I Ecumenic).

După moartea Sfântului Alexandru, el devine Arhiepiscop al Alexandriei, iar în această calitate apără dreapta credință, îndepărtând efectele ereziei și schismei prin care trecuse Biserica de aici. Are grijă de toți locuitorii Egiptului, mergând până la granița etiopiană, pentru a consolida comunitățile creștine. Cercetează și așezările monahale din pustiul Egiptului, de unde culege roadele urcușului duhovnicesc al monahilor ce se nevoiesc aici. A luptat cu toată puterea împotriva lui Arie și a adepților acestuia, care prin intrigi politice la curtea imperială doreau reintegrarea acestuia în Biserică. A petrecut 16 ani în exil pentru apărarea dreptei credințe, deoarece împărații atrași în capcana ariană l-au condamnat la această pedeapsă pe care nu o merita.

Din exil, el scrie și apără Ortodoxia primului Sinod Ecumenic. Lupta lui va fi încununată de succes, pentru că, după 4 decenii de dispute, Ortodoxia triumfa din nou la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol din anul 381. Chiar dacă nu a trăit să vadă acest moment, lupta lui a fost continuată de Sfântul Vasile cel Mare și definitivată de Sfântul Grigorie Teologul. S-a mutat la viața veșnică în anul 373, cu nădejdea celui care a dus până la capăt lupta cea bună a credinței.

Teologia Sfântului Arhiepiscop Chiril al Alexandriei este fundamentală pentru Sinodul III Ecumenic de la Efes din anul 431, având un rol decisiv în condamnarea ereziei nestoriene şi apărarea învăţăturii ortodoxe despre unitatea firilor în persoana Mântuitorului Hristos.

 Despre el, în Sinaxarul lunii ianuarie, iero­monahul Macarie Simonopetritul scrie: „Așa cum cel dintâi (Sfântul Atanasie) s-a distins, singur împotriva tuturor, prin apărarea Dumnezeirii cuvântului lui Dumnezeu, acesta (Sfântul Chiril) s-a istovit pentru a sprijini dogma Întrupării împotriva necredinciosului Nestorie. Sfântul a arătat că cuvântul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, mărturisit de Atanasie, a luat cu adevărat asupra Sa firea omenească, pe care a asumat-o în propria Sa Persoană pentru a o împărtăși de firea Sa dumnezeiască”.

Monahul athonit concluzionează, explicând că prin Sfinții Atanasie și Chiril „putem proclama credința noastră în Iisus Hristos, Fiu și Cuvânt al Tatălui «Unul în Treime», devenit Om fără de schimbare, cunoscut, iubit și închinat în două firi, dumnezeiască și omenească, prin Care și în Care avem intrare la Tatăl, prin harul Sfântului Duh”.