Universul, „pedagog” spre Hristos

De multe ori, pentru a explica mai bine credința creș­tină atât credin­cio­șilor, cât și celor care doreau să primească Botezul creștin, Părinții Bisericii recurgeau la analogii referitoare la persoana umană sau univers și relația acestora cu Dumnezeu. Ilustrarea virtuților creștine se făcea în majoritatea situațiilor prin referiri la fenomene ale naturii sau animale care dovedeau un comportament ieșit din comun în unele situații. Astfel, studiul filozofiei păgâne a fost asociat de Sfântul Vasile cel Mare cu modul în care albinele adună polen, evitând cu grijă plantele otrăvitoare și alegându-le pe cele care au miresme și arome deosebite. Munca organizată a vieții de obște monahale a fost comparată cu cea a furnicii care trăiește în mușuroaie extrem de organizate, având o ierarhie bine stabilită, pe care o respectă, și efectuând propriile sarcini fără a încălca nimic din ele. De aceea, se poate spune cu exactitate că armonia elementelor creației îl conduce ușor pe cel care o contemplă la punerea în aplicare a multor virtuți. Întregul univers este un „pedagog” excelent care, prin extraordinara sa îmbinare a elementelor care-l alcătuiesc, ne învață cum să ne sporim credința în Dumnezeu și lucrarea faptelor bune. Sfântul Vasile cel Mare observa: „«Toate lucrurile Lui întru credință» (Psalmi 32, 3). Ce înțeles au cuvintele acestea? Lucru este cerul, lucru este pământul, lucru este marea, aerul, toate cele neînsuflețite, cele însuflețite, cele cuvântătoare, cele necuvântătoare. Cum, dar, sunt în credință toate? [...] Ce înțeles, au, așadar, cele spuse? Dacă te uiți la cer, spune psalmistul, și la ordinea din el, cerul îți este conducător credinței; arată în el însuși pe Meșterul Care l-a făcut. Dacă te uiți la frumusețile de pe pământ, iarăși și prin ele ți se mărește credința în Dumnezeu. Că n-am crezut în Dumnezeu văzându-l cu ochi trupești, ci prin puterea minții Îl vedem pe Cel nevăzut din cele văzute. Așadar, «toate lucrurile Lui întru credință» (Psalmi 32, 3). Dacă te uiți bine la piatră, vei vedea că și ea îți face dovada Celui Care a făcut-o. Chiar furnica, chiar țânțarul, chiar albina. Adeseori, chiar în lucrurile cele mici se arată înțelepciunea Creatorului. [...] Să nu spui: la întâmplare s-a făcut lucrul acesta! De la sine s-a făcut cutare lucru! Nimic fără ordine, nimic fără o hotărâre, nimic în zadar! Nimic din cele ce sunt la întâmplare!” (Sfântul Vasile cel Mare, „Omilia la Psalmul XXXII”, III, Scrieri I, pp. 249-250).