Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Untdelemnul curăției, ceasurile de priveghere și ospățul duhovnicesc

Untdelemnul curăției, ceasurile de priveghere și ospățul duhovnicesc

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Theologica
Un articol de: Protos. Emilian Man - 19 Apr, 2022

Am ajuns în ultima săptămână a călătoriei noas­tre duhovnicești prin Postul Sfintelor Paști, a cărei destinație este Învierea Domnului, „Sărbătoarea Sărbătorilor”. Primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri au rolul de a ne așeza în fața sensului ultim al Paștelui, de a ne pregăti pentru a-l înțelege în toată amploarea sa. Această orientare eshatologică, așadar ultimă, decisivă și finală, este bine subliniată prin troparul comun al acestor trei zile: „Iată Mirele vine la miezul nopții și fericită este sluga care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăși cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții și afară de împărăție să te încui; ci te deșteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Miezul nopții este momentul în care ziua „cea veche” se termină pentru a lăsa loc celei noi. Această oră târzie de noapte este, de asemenea, pentru creștin simbolul timpului în care el trăiește. Veghea amintită în cântări nu-i numai o asceză de atenție și trezvie, ci și o atitudine pascală, eshatologică.

În aceste zile Îl urmăm pe Hristos, prin Utrenii speciale, numite Denii. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne spune: „Denia ca slujbă de dimi­neața săvârșită seara are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului prin rugăciune, pocăință și postire de la întunericul păcatului la lumina viețuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos”. Deniile aduc o lumină proprie și sugestivă prin mesajul pe care îl pun înaintea noastră.

Sfânta și Marea Marți ne pregă­tește pentru intrarea în cămara Mântuitorului. Pilda celor zece fecioare ne descrie viața veșnică asemenea unei nunți (ospăț), la care Hristos - Mirele ne cheamă pe toți la comuniunea cu El, la ospățul Său de nuntă. Lucru exprimat la una din cântările de la stihoavna Utreniei zilei: „Mire Hristoase, Care ești cu podoaba mai frumos decât oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospățul cel duhovnicesc al nunții Tale, dezleagă-mă de chipul cel ticălos al greșalelor mele… și, împodobindu-mă cu frumoasa haină a slavei Tale, fă-mă împreună-șezător luminat Împărăției Tale...”.

Dar pentru a putea intra împreună cu Mirele trebuie îndeplinite con­dițiile arătate în parabola celor zece fecioare: privegherea (trezvia duhovnicească), feciorie (curăția) și untdelemn în candele. Despre priveghere și feciorie ne-a învățat pe larg Sfânta și Marea Luni; acum se stăruie îndeosebi asupra untdelemnului. Toate cele zece erau fecioare, toate au vegheat de-a lungul nopții în așteptarea Mirelui; cinci din ele însă, pentru că au avut untdelemn îndeajuns pentru candele, au fost numite înțelepte și au intrat în cămară împreună cu Mirele; celelalte cinci, pentru că n-au avut grijă să-l cumpere la vreme, și-au pierdut ostenelile fecioriei și ale privegherii; au rămas afară din cămară, de aceea au și fost numite nebune. Untdelemnul a fost deci piatra lor de încercare. Ce semnificație are uleiul din candelă? Candela este fecioria, iar untdelemnul este milostenia1.

Sfinții Părinți înțeleg prin untdelemnul din candelele fecioarelor milostenia, ceea ce înseamnă că fecioria, pentru a fi mântuitoare, trebuie unită cu milostenia. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Mari sunt aripile milosteniei, străbate văzduhul, trece de lună și de soare și de cetele cerești... și se opreș­te în fața tronului Dumnezeirii”.

Fecioria este un lucru așa de mare, că nici unul din cei vechi n-au putut s-o păzească: nici Noe, nici Avraam, nici Iosif. Fecioria și dis­prețul morții erau virtuțile cele mai grele. Numai de la Hristos a înflorit floarea fecioriei. Și totuși, cele cinci fecioare fără milostenie au fost izgonite. Fecioria e focul, untdelemnul e milostenia; precum focul, tot așa și fecioria, dacă nu este unită cu milostenia, se prăpădește.”2 Orice faptă virtuoasă se valorifică prin purtarea pe care o avem față de aproapele nostru; este o faptă de dragoste, de milostenie față de el (...). De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul zice că „toată asceza care nu are dragoste este străină de Dumnezeu”3.

Rostul acestei pilde la sfârșitul postului este unul semnificativ. În curgerea postului, omul este mai atent la nevoințele trupești: post, nevoințe, metanii care, bine făcute, duc la subțierea trupului, la curăție, la feciorie; fecioria fiind o sinteză a virtuților trupești. Această cunoscută imagine biblică oglindește chipul cel dinafară, forma virtuții; milostenia însă, ca dragoste de Dumnezeu și de aproapele, oglindește mai ales fața lăuntrică a virtuții, scopul ei. Adevărata virtute trebuie să le unească pe amândouă: ostenelile trupești cu virtuțile sufletești; fecioria trebuie să se împodobească cu milostenia, altfel nu este mântuitoare4.

Evanghelia ne îndeamnă să avem deodată atât candela dreptei credințe, cât și untdelemnul curăției și al faptelor bune.

Ca să ne învrednicim cu adevărat de acestea, pregătirea noastră pentru Sfânta Înviere trebuie să fie încununată cu acestea două: de feciorie și milostenie; de sfințenie personală și dragoste de aproapele.

Pilda talanților, la care face de asemenea referire Evanghelia zilei, ne atrage cu luare aminte asupra faptului că omul este dator să fie virtuos. „…Fiecare din noi să înmulțim talantul darului după măsură. Unul să aducă înțelepciune prin lucruri bune; cel credincios să împărtășească cuvântul său celui ce nu știe tainele; altul să-și împartă bogăția la săraci. Așa vom înmulți împrumutul, ca niște ispravnici credincioși ai Domnului.5

Pilda ne mai arată că înmulțirea talantului nu o face omul de unul singur, ci numai prin altul, prin zaraful de care pomenește Stăpânul: „trebuia să dai argintul meu la zarafi” (Matei 25, 27). Cine este acest zaraf ne-o spune Slava stihoavnei de la Denia zilei: „Iată că-și încredințează Stăpânul talantul Său, ție, suflete al meu. Primește darul cu frică, împrumută pe Cel ce ți l-a dat, împarte-l la săraci și câștigă prieten pe Domnul. Ca să stai de-a dreapta Lui, când va veni cu slavă…”

Zarafi sunt săracii și, prin ei, Însuși Domnul, căci cine dă săracilor împrumută pe Hristos. Stăpânul împarte talanții și tot El este zaraful care-i înmulțește, pentru ca să adauge și dobânda la bogăția talantului. Dumnezeu ne dăruiește darurile Sale în mod diferit ca număr, ca fel și intensitate sunt purtătoare de bucurie, dar și purtătoare de responsabilitate. Ele sunt oferite de Dumnezeu pentru a fi cultivate și înmulțite în favoarea comunității umane. Cei ce nu înmul­țesc darurile primite de la Dumnezeu vor pierde lumina comuniunii cu El: „Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară” (Matei 25, 30). Reținem că cea mai mare bucurie binecuvântată de Dumnezeu este înmulțirea darurilor primite de la El, care presupune smerenie și hărnicie, dar mai ales iubire de Dumnezeu și de aproapele.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască tuturor bucuria de a fi chemați de El cu aceste cuvinte: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău!” (Matei 25, 21).

 

Note:

1 Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame și sete după Dum­nezeu - înțelesul și folosul postului, ed. BASILICA, București, 2010, p. 204.

2 Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăință, trad. de pr. prof. Dumitru ­Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, pp. 46, 53.

3 Sf. Maxim Mărturisitorul, Despre dragoste, în Filocalia, vol. II, Ed. Humanitas, p. 79.

4 Protos. Petroniu Tănase, Ușile pocă­inței, Ed. Trinitas, Iași, 2002, p. 104.

5 Sfânta și Marea zi de Marți, Triod, ed. cit., București, 2010, p. 561.

 

Citeşte mai multe despre:   Sfanta si Marea Marti  -   Denie  -   pilda celor 10 fecioare