Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Alege viața! Poruncă imperativă sau îndemn pedagogic?

Alege viața! Poruncă imperativă sau îndemn pedagogic?

Un articol de: Pr. Cătălin Vatamanu - 30 Oct, 2019

Analizând cuvântările lui Moise către popor, cineva din spațiul comunicării ar putea concluziona astăzi, cu ușurință, că în spatele acestora este o persoană care ar putea fi considerată un mare speaker, cu un discurs motiva­țional de excepție. Moise face adesea apel la memoria colectivă a lui Israel, povestind minunile pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul Său, înainte și după Exod, încât, și la nivel discursiv, expe­riența comună a ieșirii din robia egipteană în urma plăgilor divine, a trecerii mării ca pe uscat, a primirii Legii pe Sinai și a biruirii celor care se împotriveau înaintării lor spre Canaan, devine un puternic factor de coeziune socială.

Moise nu este doar „unul dintre ai lor”, ci liderul care comunică cu Dumnezeu, cel care transmite mesajul ce vine din Ceruri. Această autoritate divină a cuvintelor lui Moise este cea care convinge, iar nu vreo tehnică persuasivă a marelui profet.

Cuvintele lui Moise au rolul de a provoca reacția imediată a auditoriului, prin transferul informa­ției în spațiul acțiunii: „Să le păziţi aşadar şi să le împliniţi, căci în aceasta stă înţelepciunea voastră şi cuminţenia voastră înaintea ochilor popoarelor care, auzind de toate legiuirile acestea, vor zice: Numai acest popor mare este popor înţelept şi priceput” (Deut. 4, 6; vezi și 4, 14; 8, 1; 12, 32; 27, 1; 29, 9). Dar cum reușește Moise să convingă poporul de importanța acțiunii imediate? Ca să răspundem acestei întrebări, în lipsa discursului oral al lui Moise, suntem nevoiți să fim atenți la detaliile textului scris, dar mai ales la elementele de retorică. Ca exemplu, vom lua cuvintele pe care inspiratul de Dumnezeu profet Moise le adresează poporului, păstrate la Deuteronom 30, 19: „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi”.

Privită în ansamblu, deși cuvântarea a treia apare ca un discurs monologal, de tip omiletic, moralizator, ea este, cu evidență, un dialog „eu-tu/voi”, pe care Moise îl are cu poporul Israel. Verbele folosite în text sunt adesea la persoana a doua, singular și plural, accentuând rolul de partener în dialog al lui Israel. În plus, unele substantive, adjective, prepoziții și pronume sunt însoțite de sufixe la persoana a doua, accentuând prezența și implicarea reală a contemporanilor în dialog. În felul acesta el valorizează auditoriul, așezându-se împreună în fața lui Dumnezeu, sub ascultarea Torei.

O formă imediată de atragere a atenției audienței este exprimarea poruncitoare. Aceasta determină și un răspuns imediat, pozitiv sau negativ. Poate părea surprinzător, dar poruncile date de Dumnezeu prin Moise au arareori caracter imperativ, deși verbul „a porunci” și substantivul „poruncă” apar destul de des în Deuteronom. Mai curând, însăși autoritatea supremă a lui Dumnezeu este receptată ca poruncă, și aceasta este sursa puterii cuvintelor lui Moise. Punând accent tocmai pe caracterul concret al „poruncilor, hotărârilor şi legilor Lui”, Moise spune: „Vei împlini toate poruncile Lui pe care ţi le spun astăzi” (Deut. 30, 8), „căci porunca aceasta care ţi-o poruncesc eu astăzi nu este neînţeleasă de tine şi nu este departe. Ea nu este în cer, ca să zici: Cine se va sui pentru noi în cer, ca să ne-o aducă şi să ne-o dea s-o auzim şi s-o facem? Şi nu este ea nici peste mare, ca să zici: Cine se va duce pentru noi peste mare, ca să ne-o aducă, să ne facă s-o auzim şi s-o împlinim? Ci Cuvântul acesta este foarte aproape de tine; el este în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci” (Deut. 30, 11-14). Ne-am aștepta ca acestor cuvinte să le urmeze o înșiruire a poruncilor, însă verbele întâlnite în continuare, „a păzi”, „a face” și „a alege”, nu au o formă strict imperativă, ceea ce dă posibilitatea traducerii lor prin forma de viitor. În cazul textului Deut. 30, 19, Targumul Onqelos și Traduction œcuménique de la Bible traduc „tu vei alege”, deși contextul accentuează sensul imperativ.

Întreg capitolul 30 din Deuteronom vorbește despre alegerea pe care omul este liber să o facă. Israelitul este în fața alegerii dintre viață și moarte, binecuvântare și blestem. Versetul 19 se constituie însă într-o predicție emfatică: „Tu vei alege viața!” Am putea spune că aceste cuvinte, care constituie punctul culminant al celei de-a treia cuvântări mozaice, sunt expresia Legământului pe care Dumnezeu îl are cu poporul ales: de vreme ce Dumnezeu trimite binecuvântarea peste Israel, Israel nu poate face altă alegere decât rămânerea sub ascultarea divină: „Ţie ţi s-a dat să vezi, ca să ştii că numai Domnul este Dumnezeu şi nu mai este altul afară de El. Din cer te-a făcut să auzi cuvântul Lui, ca să te înveţe; şi pe pământ El ţi-a arătat focul Lui cel mare şi cuvintele Lui tu le-ai auzit din mijlocul focului. Că el a iubit pe părinţii tăi şi de aceea El a ales pe urmaşii lor şi El însuşi v-a scos cu puterea Lui cea mare din Egipt” (Deut. 4, 35-37). În această cheie hermeneutică, versetele 17-18 din Deut. 30 pun egalitate între a alege alți dumnezei și a alege moartea și a alege pe Dumnezeu și a alege viața.

În stil specific deuteronomic, a alege viața este definit ca a iubi pe Dumnezeu, a merge în căile sale, a împlini Legea: „Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău” (Deut. 10, 12). Cel care își abate inima de la Dumnezeu (29, 18) spre cinstirea idolilor acela își va pierde viața.

Întâlnirea în istorie cu Dumnezeu și auzul cuvintelor Lui cheamă pe om și acum la ascultare și faptă. Iubirea atotmilostivă împăr­tășită a lui Dumnezeu este cea care „determină” și provoacă în om iubirea. Cu toate acestea, „Alege viața!” nu e în sens strict o poruncă. Omul este chemat să facă o reală alegere, liberă, conștientă și responsabilă. Supunându-se liber „determinismului” iubirii divine, omul încrezător în lucrarea lui Dumnezeu în propria viață Îl iubește cu toată forța, cu toată viața și „se lipește de El”. Pentru că „Domnul este viața” noastră și El ne binecuvântează cu zile multe (Deut. 30, 20).

Citeşte mai multe despre:   Dumnezeu  -   iubire