Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Parohia Ludești, categoria a II‑a, Protoieria Găești, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de conservare și restaurare a catapetesmei și a componentelor
Parohia ortodoxă Inand din județul Bihor, Protoieria Tinca, Episcopia Oradiei, organizează la data de 14 mai 2024, ora 10, licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica al secco, la
Parohia Boița, comuna Boița, Protoieria Avrig, judeţul Sibiu, organizează în data de 26 mai 2024, ora 12:00, licitaţie în vederea adjudecării lucrărilor de conservare-restaurare pictură murală exterioară la
Parohia Azuga II, cu sediul în localitatea Azuga, str. Florilor f.n, județul Prahova, Protoieria Câmpina, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează în data de 30 mai 2024, ora 12, la sediul parohiei,
Parohia Viziru de Sus, Protopopiatul Însurăței, județul Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare‑restaurare pictură murală, în tehnica frescă,
Parohia Boița, com. Boița, Prot. Avrig, judeţul Sibiu, organizează în data de 26 mai 2024, ora 12.00, licitaţie în vederea adjudecării lucrărilor de conservare-restaurare pictură murală exterioară la poarta
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Curagău, comuna Comarna, județul Iași, Protopopiatul II Iași, Arhiepiscopia Iașilor, organizează la biserica parohială, în data de 19 mai, ora 14:00, licitație
Parohia Preoțești, situată în comuna Balotești, județul Ilfov, str. Unirii nr. 141, Protoieria Ilfov Nord, organizează în data 12 mai 2024, ora 12:00, licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de
Parohia Vărăști, Protoieria Ilfov-Nord, organizează licitație pentru executarea lucrărilor de restaurare și consolidare biserică, monument istoric de categorie B. Licitația de lucrări va fi organizată în zi
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale: instalator la Sectorul monumente și construcții bisericești al
Parohia Țepu de Sus, comuna Țepu, județul Galați, Protopopiatul Nicorești, Arhiepiscopia Dunării de Jos, gradul II rural, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Parohia Bărcănești, Protoieria Ploiești Sud, județul Prahova, Arhiepiscopia Bucureștilor, gradul I rural, organizează licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură murală din nou, tehnica
Parohia ortodoxă Bran Centru din localitatea Bran, Protoieria Bran Zărnești, judeţul Brașov, organizează în data de 12 mai 2024, ora 12:00, licitaţie pentru realizarea lucrărilor de pictură din nou, tehnica
În data de 2 mai 2024, la ora 13:00, se organizează licitație a proiectului de pictare din nou, în tehnica tempera cu ou pe pânză, a bisericii comunității românești cu hramul „Sfintele Mucenițe Filofteia de
Parohia Matca 2, Protopopiatul Tecuci, județul Galați, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă, la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și
Parohia Bordenii Mari din Protoieria Câmpina, comuna Scorțeni, județul Prahova, organizează licitaţie publică în vederea atribuirii lucrărilor de pictură din nou, în tehnica al secco, a catapetesmei de la
În data de 2 mai 2024, la ora 13:00, se organizează licitație a proiectului de pictare din nou, în tehnica tempera cu ou pe pânză, a bisericii comunității românești cu hramul „Sfintele Mucenițe Filofteia de
În data de 2 mai 2024, la ora 13:00, se organizează licitație a proiectului de pictare din nou, în tehnica tempera cu ou pe pânză, a bisericii comunității românești cu hramul „Sfintele Mucenițe Filofteia de
Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț, Arhiepiscopia Iașilor, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la Paraclisul „Sfântul
În data de 2 mai 2024, la ora 13:00, se organizează licitație a proiectului de pictare din nou, în tehnica tempera cu ou pe pânză, a bisericii comunității românești cu hramul „Sfintele Mucenițe Filofteia de
Parohia Apărătorii Patriei II, cu sediul în strada Lunca Bârzești nr. 3, sector 4, București, Protoieria Sector 4 Capitală, cu hramul „Sfântul Ierarh Ambrozie”, organizează în data de 28 aprilie 2024, la or
Parohia „Sfântul Pantelimon” din Piteşti, județul Argeş, organizează licitaţie pentru restaurarea picturii murale interioare în suprafaţă de aprox. 638 mp. Licitaţia va fi în data de 19.04.2024, ora
Parohia Ciofliceni (de gradul al 2-lea rural), cu sediul în strada Bisericii nr. 4, sat Ciofliceni, comuna Snagov, județul Ilfov, Protoieria Ilfov Nord, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, organizează în data de
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, Protopopiatul Galați, judeţul Galați, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la biserica parohială. Suprafața de
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani