Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Parohia Bărbătescu Vechi, Protoieria Sector 5 Capitală, situată în strada Bărbătescu Vechi nr. 1, sector 5, Bucureşti, organizează luni, 22 octombrie 2018, ora 10:00, la sediul Arhiepiscopiei Bucureştilor din
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a două posturi clericale vacante: preot la Parohia Pantelimon II, localitatea Pantelimon, Protoieria Ilfov Sud (perioada
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță următoarele posturi clericale vacante: preot la Parohia Hagiu, Protoieria Sector 2 Capitală; diacon la Parohia Parcul Domeniilor - Cașin,
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a unor posturi clericale vacante: preot la Parohia Călinești, Protoieria Câmpina (perioada de candidare se
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a unor posturi clericale vacante, și anume postul de preot la Parohia Călinești, Protoieria Câmpina, perioada
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a unor posturi clericale vacante, și anume postul de diacon, la Parohia Podeanu, Protoieria Sector 1 Capitală, r
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță următoarele posturi clericale vacante: diacon la Parohia Podeanu, Protoieria Sector 1 Capitală; câte un post de preot la: Parohia Oborul
Parohia Mihai Bravu, Protoieria Sector 3 Capitală, organizează în data de 3 iunie 2018, ora 13:00, licitație publică pentru adjudecarea lucrărilor de restaurare a catapeteasmei bisericii parohiale. Ofertele se pot
Biserica „Sfântul Nicolae”-Vlădica, Protoieria Sector 4 Capitală, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de reparaţie a fațadei exterioare a locașului de cult. Selecția
Mănăstirea cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din satul Toflea, comuna Brăhășești, județul Galați, organizează în data de 20 octombrie 2017, ora 12:00, licitația pentru adjudecarea lucrării de pictură
Mănăstirea cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din satul Toflea, comuna Brăhășești, județul Galați, organizează în data de 20 octombrie 2017, ora 12:00, licitația pentru adjudecarea lucrării de pictură
Parohia „Sfântul Anton“ - Curtea Veche anunţă că în data de 22 august 2013 va avea loc licitaţia pentru lucrările de construire „Anexă a Centrului de zi pentru copiii cu risc de
Parohia „Sfântul Anton“ - Curtea Veche anunţă că în data de 22 august 2013 va avea loc licitaţia pentru lucrările de construire: „Anexă a Centrului de zi pentru copii cu risc de
Parohia „Sfântul Anton“ - Curtea Veche anunţă că în data de 22 august 2013 va avea loc licitaţia pentru lucrările de construire: „Anexă a Centrului de zi cu risc de abandon
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Gârbovi (categoria I), Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, județul Ialomița, organizează licitaţia de atribuire a lucrărilor de pictură din nou
Parohia Umbrărești 1, grad 1, Protoieria Tecuci, județul Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează în data de 28 februarie 2021, în Biserica „Sfinții Voievozi”, de la ora 12:00, licitație pentru
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani