Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Parohia Timișoara Fabric, județul Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale, pentru pictori restauratori de categoria I
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: referent administrativ la Protoieria Sector 6 Capitală, cu perioada de
Parohia Timișoara Fabric, județul Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale, pentru pictori restauratori de categoria I
La Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din municipiul Hunedoara, Protopopiatul Deva, va avea loc marți, 13 august 2019, începând cu ora 10:00, o licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în tehnica fr
Parohia Sângeru, categoria I, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Protoieria Urlați, județul Prahova, organizează în data de 14 august 2019, ora 12:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură
Miercuri, 14 august 2019, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Măgureni, comuna Beriu, județul Hunedoara, Protopopiatul Orăștie, va avea loc, începând cu ora 12:00, o licitație pentru atribuirea
La Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din municipiul Hunedoara, Protopopiatul Deva, va avea loc marți, 13 august 2019, începând cu ora 10:00, o licitație pentru atribuirea lucărilor de pictură în tehnica
Parohia „Buna Vestire” din municipiul Galați, str. Română nr. 71, Protopopiatul Galați, organizează în data de 18.08.2019, ora 17:00, licitație pentru lucrările de conservare-restaurare iconostas, icoane,
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Nuci, Protopopiatul Oltenița, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează în data de 10 august 2019, ora 18:00, în biserica parohială din satul Nu
Parohia Dumitrana din Protopopiatul Ilfov Sud, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează în data de 20 august 2019, ora 10:00, la Centrul eparhial, o licitație publică în vederea desemnării
Parohia Păucinești, Protopopiatul Hațeg, Episcopia Devei și Hunedoarei, județul Hunedoara, organizează luni, 12 august 2019, de la ora 12:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în frescă la
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante: referent administrativ la Protoieria Sector 6 Capitală, cu perioada de
Parohia Șubești din Câmpulung Muscel, județul Argeș, organizează în data de 7 august 2019 licitație pentru atribuirea lucrărilor de restaurare pictură murală la biserica parohială. Persoană de
Parohia Pietroșița II, Protopopiatul Pucioasa, Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în localitatea Pietroșița, județul Dâmbovița, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din
Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Prundu 3 din Pitești, Protopopiatul Pitești, judeţul Argeș, organizează licitaţie pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă (722 mp).
Parohia Pietroșița II, Protopopiatul Pucioasa, Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în localitatea Pietroșița, județul Dâmbovița, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de
Parohia Ilfoveni, Protopopiatul Târgoviște Sud, Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în localitatea Ilfoveni, comuna Nucet, județul Dâmbovița, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de
Miercuri, 7 august 2019, la Biserica „Buna Vestire” din satul Stănija de Sus, Parohia Buceș, Protopopiatul Brad, județul Hunedoara, va avea loc, începând cu ora 12:00, o licitație pentru atribuirea lucrărilor
Parohia Revărsarea, Protopopiatul Niculițel, judeţul Tulcea, organizează în data de 3 august licitaţie pentru angajarea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă la biserica cu hramul „Sfântul
Parohia Peninsula din Năvodari, județul Constanța, Protoieria Constanța I a Arhiepiscopiei Tomisului, organizează licitația de începere a lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la biserica
Voluntarii Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Iaşi (ASCOR Iaşi), au început demersurile pentru construcţia unei case pentru o familie din satul Glodenii Gândului, comuna Ţibăneşti,
Parohia Cicău, Protopopiatul Aiud, Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în localitatea Cicău, comuna Mirăslău, județul Alba, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de restaurare-conservare a
Parohia Ruseni 2, comuna Borlești, sat Ruseni, județul Neamț, Protopopiatul Roznov, Arhiepiscopia Iașilor, organizează licitație de atribuire a lucrărilor de pictură în tehnica frescă la data de 1 august 2019,
Parohia Basilescu, Bdul Bucureștii Noi nr. 116, sector 1, București, organizează la 18.08.2019, ora 12:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale în tehnica ulei
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu