Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Institutul Polonez prezintă, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, pe gardul Palatului Suțu, expoziția „Culorile Ortodoxiei în Polonia”. Deși religia dominantă în această ţară este cea ca
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, cunoscut ca un slujitor și tămăduitor al bolnavilor, va fi cinstit și în Episcopia Caransebeșului, în Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, az
Aproximativ 80 de copii și tineri din parohiile Marga și Poiana Buchin din Protopopiatul Caransebeș petrec în satele lor, începând de luni 1 iulie și până la finele acestei săptămâni în cadrul programului
Marți, 2 iulie, s-a desfășurat o nouă campanie de donare de sânge la Spitalul orășenesc din Moldova Nouă, la inițiativa protopopului Bogoliub Martinovici și cu ajutorul preoților din Moldova Nouă și a
Noul paroh al Parohiei Ciuchici, arondată Protopopiatului Moldova Nouă, Petre Constantin, a fost instalat, la slujba Vecerniei din ziua praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Slujba Vecerniei a fost
În perioada 24-28 iunie, comuna Teregova din județul Caraș-Severin a găzduit una dintre taberele organizate de către Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul de Tineret, în 14 comunități rurale de pe raza ep
Episcopia Caransebeșului a găzduit sâmbătă, 29 iunie, cea de-a doua parte a Simpozionului Științific Internațional „Centenarul Banatului 1919-2019", organizat de Academia Română, prin Filiala Timişoara.
La praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, numeroși credincioși din Banatul de Munte și din alte zone ale țării au participat la hramul Schitului Bogâltin din Munții Cornerevei. Pelerinii s-au putut
De Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Sânpetru-German, Protopopiatul Arad, a avut hram. Un număr însemnat de credincioși îmbrăcați în straie populare
În perioada 28-29 iunie, la Academia Română – Filiala Timișoara s-a desfășurat Simpozionul științific internațional cu tema „Centenarul Banatului 1919-2019”. Vineri, 28 iunie, a avut loc în Aula festivă
În „Anul omagial al satului românesc”, vineri, 28 iunie, în localitatea Plugova de pe Valea Cernei, județul Caraș-Severin, s-a desfășurat Simpozionul „Ion Florian Panduru”, organizat de primăria Mehadia,
Câştigătorii Concursului Naţional Catehetic „Hristos sufletul satului meu”, din cele trei parohii câştigătoare ale Arhiepiscopiei Timişoarei: Cebza, Clopodia şi Stamora Germană, împreună cu preoţii
Parohia Fârliug din Protopopiatul Reșița a găzduit marți, 25 iunie, întrunirea Cercului pastoral-misionar Reșița-Nord. În Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, la slujba Vecerniei, săvârșită de un sobor
În contextul „Anului omagial al satului românesc”, tema vieții bisericești în parohiile rurale a fost din nou dezbătută în Episcopia Caransebeșului, miercuri, 26 iunie, de data aceasta în cadrul cercului
În perioada 18-23 iunie, la Parohia Şag, în Arhiepiscopia Timișoarei, a avut loc a II-a ediţie a Taberei de pictură pe sticlă „Icoana în suflet de copil”. În prima săptămână de vacanță, copiii din
La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin își va cinsti ocrotitorii. Credincioșii care vor participa la hram, sâmbătă, 29 iunie, vor avea posibilitatea să
Parohia Beliu, din Protopopiatul Ineu, a găzduit luni, 24 iunie, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar nr. 2 – Beliu, coordonați de pr. Radu Belle – Parohia Bochia. Întrunirea a avut loc în
Parohia din Buhani cu filia Minead, Protopopiatul Sebiș, își sărbătoresc, fiecare, hramul, „Duminica Tuturor Sfinților”. În acest an au fost organizate manifestări care au avut ca obiectiv, în cadrul
Cadrele didactice și absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, în frunte cu pr. prof. dr. Cristinel Ioja, decanul facultății, au participat la Parada absolvenților Universității
Continuând o colaborare începută cu mai mulți ani în urmă, în cadrul protocolului încheiat între Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara și Parohia Timișoara-Viile Fabric, și în acest
În Parohia Socolari din Protopopiatul Moldova Nouă, Caransebeș a avut loc sfințirea unei troițe închinată Sfintei Treimi și a plăcii comemorative a persoanelor deportate din localitatea Socolari,
Preoții din Cercul pastoral-misionar Valea Almăjului s-au reunit în Parohia Șopotu Nou din Protopopiatul Băile Herculane. Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gura de Aur a fost oficiată de Pavel Iovănescu, paroh
Preoții din Cercul pastoral-misionar Domașnea – Valea Cernei s-au întâlnit în Parohia Mehadia din Protopopiatul Băile Herculane, în prezența protopopului Iosif Frenț și sub coordonarea pr. Zaharia Cocie.
La Centrul German „Alexander Tietz” din Reșița, în cadrul celei de-a XII-a ediții a proiectului „Luna Iunie – Luna Expozițiilor”, Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin și Asociația Germană de
Comunitatea din Grădinari, Protopopiatul Reșița, Caransebeș a primit pe noul paroh, Nicolae Traian Profir, la slujba Vecerniei din ajunul Rusaliilor. La inițiativa protopopului Gheorghe Șuveți, a participat la
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani