Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În ajunul Nașterii Maicii Domnului, Biserica din Filia Bogodinț a Parohiei Slatina Nera, din Protopopiatul Moldova Nouă, a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul
La praznicul Sfântului Arhanghel Mihail, localitatea Coronini din Clisura Dunării și-a sărbătorit ocrotitorul. Credincioșii au asistat la evenimentul punerii pietrei de temelie a unei noi biserici cu hramurile
Hramul bisericii din Birda, Timiş, ocrotită de Maica Domnului, a început de vineri, 7 septembrie, cu slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia), oficiată de pr. Codruț Matei de la capela Spitalului de
La Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Băile Herculane își sărbătorește hramul. În ajunul praznicului, sâmbătă, 7 septembrie, la așezământul monahal se va săvârși Slujba de Priveghere,
În Mitropolia Banatului a început săptămâna aceasta o nouă sesiune de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II). La această sesiune s-au înscris 17 preoți. Noua
40 de tineri arădeni au plecat spre Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) care are loc la Craiova în perioada 5-8 septembrie. Participanții sunt elevi premianţi la olimpiada de religie, elevi
La Editura „Eubeea” din Timișoara, a apărut cartea „Anotimpurile”, de pr. Alin Muntean din Anina, în colaborare cu învățătoarea Mirela Muntean. Cartea conţine 19 scenete în versuri destinate în mod
La crucea de hotar de pe dealul de deasupra Galșei, a fost lansat duminică, 1 septembrie, volumul de studii și articole „270 de ani spre cer”, îngrijit de către parohul Lucian Adorian Trif și de către prof.
Ultima tabără a proiectului social-misionar „Tabăra din Inima Satului” (TDIS) s-a desfășurat în comuna Berliște, între 29 august și 2 septembrie. Peste 25 de copii proveniți din satele Berliște,
În biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Birda, judeţul Timiș, au avut loc, la finalul lunii august, lucrările Forumului publiciștilor din presa sătească bănățeană. Întâlnirea a
Comunitatea ucraineană din Timişoara a cinstit-o duminică, 1 septembrie, pe Maica Domnului, ocrotitoarea Parohiei Ortodoxe ucrainene din urbea de pe Bega. La Sfânta Liturghie au participat 14 clerici ortodocși,
Duminică, 1 septembrie, de Sfântul Dionisie Exiguul, la începutul anului bisericesc, Schitul Bucova, judeţul Caraş-Severin, a avut hram. Ca în fiecare an la această dată, credincioși de pe Valea Bistrei și nu
Joi, 29 august, în comuna Berliște a avut loc deschiderea celei de-a 14-a tabere, ultima din acest an organizată în Episcopia Caransebeșului prin proiectul intitulat „Tabăra din Inima Satului” (TDIS). La
Preoții din Cercul pastoral-misionar Reșița - Nord s-au întâlnit marţi, 27 august, în Parohia Scăiuș, sat aparținător comunei Fîrliug, sub coordonarea părintelui Damaschin Tătaru. Întâlnirea a
Cu prilejul praznicului Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Așezământul monahal-social „Țara Almăjului” - Bozovici din cuprinsul Protopopiatului Băile Herculane, a avut al doilea hram.
Preoții din Cercul pastoral-misionar Bocșa din Protopopiatul Reșița s-au întâlnit, pe 26 august, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Valeapai. Slujba vecerniei a fost oficiată de protopopul
În perioada 21-24 august, la Forotic a avut loc cea de-a 13-a ediție a proiectului social „Tabăra din Inima Satului” (TDIS) organizat de Episcopia Caransebeșului prin Departamentul de Tineret, în parteneriat cu
La praznicul Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Așezământul social-monahal „Țara Almăjului” are al doilea hram. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de arhimandritul Constantin Timiș, vicar
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, şi în acest an continuă campania de sprijin pentru copiii cu posibilităţi materiale reduse din Arhiepiscopia Timişoarei, atât
Joi, 29 august, la praznicul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timișeni-Șag din Arhiepiscopia Timișoarei, are hram. Programul liturgic va începe în ajunul sărbătorii, cu oficierea
Vineri, 23 august, la Odovania Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie
S-a obişnuit ca în prima sau a doua duminică după Adormirea Maicii Domnului, creştinii ortodocşi ai Oastei Domnului să vină în Arad pentru Adunarea anuală a Oastei Domnului. În această vară, cu
Cu binecuvântarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, în cursul lunii august a anului 2019, la Editura Episcopiei Caransebeșului a apărut cartea „Poeme dogmatice sau Teologia Dogmatică în
Reprezentanții Fundației Filantropia Timișoara, animați de dorința de a schimba efectele negative pe care scleroza multiplă le are asupra calității vieții celor afectați, precum și ca să prevină aceste
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani