Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Lăcaş de rugăciune într-un așezământ pentru vârstnici din Ilfov
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a binecuvântat luni, 4 septembrie 2023, paraclisul cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” și „Sfântul Ioan Rusul” din cadrul Căminului de bătrâni Asertivo din orașul Otopeni, județul Ilfov, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie în lăcașul de rugăciune. La final, după slujba Parastasului pentru rezidenții acestei instituții trecuți la Domnul, ierarhul a oferit distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ctitorilor și binefăcătorilor acestui paraclis.
Rezidenții vârstnici asistați în centrul de îngrijiri dedicat lor din orașul Otopeni au de acum posibilitatea de a participa în duminici și sărbători la Sfânta Liturghie, iar peste săptămână la alte slujbe din programul liturgic al paraclisului, unde se vor putea ruga împreună.
După binecuvântarea cu agheasmă și untdelemn sfințit a paraclisului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele protosinghel Antim Bâru, starețul Mănăstirii Chiajna-Giulești din sectorul 6 al Capitalei; părintele Marian-Mugurel Crăciun, șeful Serviciului personal-resurse umane al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Cristian Burcea, protopop al Protoieriei Ilfov Nord; părintele Alin Gabriel Nica, coordonatorul preoților de caritate; părintele Metodiu-Florian Bold, preot de caritate la Căminul pentru persoane vârstnice Asertivo, Protoieria Ilfov Nord; diac. Bogdan Neacșiu, inspector eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și alți preoți și diaconi.
La final, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru rezidenții acestei instituții trecuți la Domnul şi a oferit distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ctitorilor și binefăcătorilor acestui paraclis, subliniind în cuvântul rostit cu acest prilej necesitatea faptelor de întrajutorare în societate: „Momentele sfinte din acest paraclis să devină momente de întărire în lucrarea pe care o săvârșim în viața de zi cu zi. Îl felicităm pe părintele Metodiu-Florian Bold pentru faptul că și-a asumat această slujire misionară în acest așezământ pentru cei bolnavi și pentru cei care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Vom înmâna câteva diplome de recunoștință din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru cei care au ctitorit și îngrijesc în continuare de acest așezământ social, pentru că face parte din lucrarea Bisericii. Nu numai clerul are datoria de a săvârși lucrări misionare și social-filantropice, ci toți fiii Bisericii au această responsabilitate de a deveni mâinile lucrătoare ale lui Hristos în lume, astfel încât orice faptă bună este bine primită și bine-venită, mai ales într-o lume în care sunt mulți săraci și mulți oameni bolnavi care au nevoie de ajutorul celor care au posibilități să ajute. Aceste gesturi de binefacere sunt săvârșite după îndemnul Mântuitorului Hristos, având ca temelie dragostea pentru semenii noștri”.
Cei care au primit distincțiile din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sunt: pr. Metodiu-Florian Bold - Diploma omagială 2023 „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, cu medalie; familia Răzvan Alexandru și Andra Elena Marinescu - Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni; Ionuț Bălinișteanu - Diploma omagială 2023 „Anul omagial al îngrijirii persoanelor vârstnice”, cu medalie; familiile Volintiru și Sultănoi - distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou; Adriana Vișan, Alina Mihaela Onel și Nicoleta Ghiriș - distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.
Responsabil de înființarea capelei, precum și de programul liturgic desfășurat aici este părintele Metodiu-Florian Bold, care la final a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru misiunea încredințată, precum și ctitorilor: „Ctitorii au hotărât să facă aici, în acest cămin, unde sunt cazate aproximativ 130 de persoane, un paraclis ca rezidenții să aibă unde să se roage și unde să vorbească cu Dumnezeu. Mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care în anul 2022 a binecuvântat ca aici să se realizeze un paraclis, iar anul acesta, în aprilie 2023, m-a numit să mă ocup de amenajarea și utilarea acestui sfânt lăcaș. Mulțumim celor care au oferit un bănuț, un obiect sau o rugăciune pentru realizarea acestui paraclis, precum și ctitorilor pentru această idee frumoasă. Pentru cei cazați în acest cămin, iată că acum, pe lângă condițiile foarte bune de care dispun, există și un loc unde să se roage împreună și să-L primească pe Hristos”.
Centrul de îngrijiri pentru vârstnici este situat pe Calea Bucureștilor nr. 11A, Otopeni, județul Ilfov.