În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Înainte de anul 1989, Mănăstirea Neamț a trecut printr-o perioadă apăsătoare, vreme de cernere și încercare în care lipsa de personal se simțea, ca o rană deschisă în trupul lavrei, mai ales în comparație cu anii înainte de Decret, când istorica aşezare adăpostea vreo trei sute de monahi, la care se adăugau încă o sută de novici, aflați în așteptarea nevoinței prin care aveau să îmbrace haina lepădării de sine.
Cu multă întristare în suflet am primit vestea trecerii din această viață a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos și
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a fost înmormântat în această dimineață, 30 iunie, la Mănăstirea Neamț. Zeci de clerici, ucenici, rude și apropiați ai ierarhului și-au luat rămas bun de la arhiereul care, timp de aproape 17 ani, s-a ostenit ca Episcop-vicar al eparhiilor de la Râmnicu Vâlcea și Arad. Rânduiala înhumării a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu 12 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Ierarhi, clerici și popor dreptcredincios din Arhiepiscopia Aradului s-au unit în rugăciune la Catedrala Veche din municipiu, în zilele de 27 și 28 iunie 2026, pentru a aduce un ultim și pios omagiu Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, trecut la Domnul vineri, 26 iunie. Soboare de ierarhi, preoți și diaconi au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului său și au fost rostite cuvinte de mângâiere și evocare a slujirii jertfelnice a acestuia. La finalul acestor momente, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat spre Mănăstirea Neamț, locul unde va fi săvârșită slujba Înmormântării.
În Catedrala Veche din Arad a fost săvârșită sâmbătă seară, 27 iunie, de la ora 19:00, slujba Stâlpilor pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul. La momentul de rugăciune au participat numeroși ierarhi, preoți, diaconi și sute de credincioși veniți să‑i aducă un ultim omagiu fostului Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul trecut la Domnul astăzi, 26 iunie 2026, va fi depus în Catedrala istorică a Aradului. Programul slujbelor de pomenire și de
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026, ora 18:29, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului.
Pentru școlile de teologie arădene, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” și Seminarul Teologic Ortodox, ziua de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, 30 ianuarie, a fost un moment de aleasă sărbătoare, care a reunit la Arad mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 25 ianuarie, Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în Biserica,,Intrarea Domnului în Ierusalim”, din Parohia Arad-Grădişte II, județul Arad. Din sobor au făcut parte protosinghelul Emanuel Cucu, de la Mănăstirea Feredeu; preotul Gheorghe Lehaci, consilier eparhial; preotul paroh dr. Vasile Cucu; arhidiaconul Cristian Petruț și diaconul Darius-Lucian Cioară, conform arhiepiscopiaaradului.ro.
În sala festivă a Centrului eparhial din Arad s-au desfășurat pe 17 ianuarie lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului, organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei.
De Crăciun, 25 decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în prezența IPS Părinte Arhiepiscop Timotei de către PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de slujitori.
De Ziua Națională, 1 Decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonia întru diacon a teologului Laurențiu-Mihai Pingică. De asemenea, diaconul Beniamin Lușca a fost hirotonit întru preot pentru Parohia Craiva, Protopopiatul Ineu, județul Arad. Cu prilejul Zilei Naționale a României au fost înălțate rugăciuni de mulțumire și binecuvântare pentru poporul român.
Mulţimi de pelerini au participat astăzi, 28 noiembrie, la Sfânta Liturghie săvârşită la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfântul Evanghelist Ioan” de la Prislop, judeţul Hunedoara, urmată de ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, au fost prezenți în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog pentru a prăznui hramul bisericii vechi (1370). Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurați de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, intitulat ,,Împlinirea făgăduinţei”, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a spus că templul Vechiului Testament, în alcătuirea sa, prefigurează Biserica Mântuitorului, Trupul Său tainic al cărui Cap este. Răspunsurile liturgice au fost date de obștea mănăstirii.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de slujitori, au sfinţit vineri, 7 noiembrie, piatra de temelie a Centrului de educare și recuperare împotriva adicțiilor „Sfântul Ilarion Felea”, ce va fi construit în comuna Vladimirescu, județul Arad.
În ziua pomenirii Sfinților Mărturisitori Ardeleni, marți, 21 octombrie, s‑au împlinit patru ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, întâiul Arhipăstor și ctitor al
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au săvârșit duminică, 19 octombrie, slujba de târnosire a noii biserici a Parohiei Vladimirescu 2 din Protoieria Arad, având hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Preoții de la parohiile arondate Protopopiatului Arad au participat luni, 6 octombrie, la conferința semestrială ce a avut loc în aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității
Duminică, 5 octombrie 2025, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Sărbătoarea a început în ajun, cu slujba Privegherii, săvârşită de clerici cadre didactice de la şcolile arădene. În Duminica a 19-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un impresionant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a cinsti cu evlavie, smerenie și rugăciune pe ocrotitorul Banatului.


