O domnie ca o filocalie

Sfântul Voievod Neagoe Basarab, pe care îl sărbătorim astăzi, cuprinde ca un corolar tematica la care Biserica noastră ne îndeamnă să reflectăm în acest an omagial şi comemorativ 2022. Ca argument pentru canonizarea din anul 2008 s-a amintit faptul că a fost principe isihast, datorită copilăriei de la Mănăstirea Bistrița și uceniciei pe lângă Sfântul Ierarh Nifon, fostul patriarh ecumenic cunoscut drept mare iubitor al rugăciunii inimii.

Despre „sfinţenia lui Neagoe Vodă Basarab”, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, amintea într-un articol publicat în paginile ziarului nostru: „Neagoe Vodă Basarab a crescut din rădăcină domnească, hrănită cu învățătura cea mai înaltă și cuprinzătoare, în duhul isihast athonit, de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea”.

Este cunoscut faptul că, în copilărie, petrecea mult timp între călugării Mănăstirii Bistrița, unul dintre centrele cele mai puternice de cultură și spiritualitate ale Țării Românești, unde avea la dispoziție o bogată bibliotecă. Între manuscrisele din biblioteca mănăstirii, călăuzit de dascăli-monahi, a descoperit scrieri ale Vechiului și Noului Testament, dar și interpretări ale unor Sfinți Părinți. A călcat pragul bibliotecii și a citit primele taine ale Ortodoxiei. Copil fiind, n-ar fi putut înțelege profunzimea lor, dacă nu l-ar fi călăuzit cineva, cerând ajutor asemenea famenului etiopian diaconului Filip (Faptele Apostolilor 8, 31). În chilia Sfântului Nifon ne putem imagina cele mai frumoase „lecții” de formare a tânărului boier ca om bineplăcut lui Dumnezeu. „Nifon era o figură proeminentă a întregii Ortodoxii de la cumpăna secolelor XV-XVI, fiind cunoscut și apreciat nu numai și, poate, nu în primul rând pentru faptul că se aflase, în două rânduri, în strana cea mai înaltă a Patriarhiei de la Constantinopol, ci și, ba poate chiar mai ales, pentru faptul că se arătase a fi un autentic monah îmbunătățit, de înaltă vocație, precum și un bogat izvor de învă­ță­tură duhovnicească pentru toată suflarea creștinească ce se întrecea în căutarea cuvântului adânc-înțeleptelor sale povățuiri”, aminteşte părintele Florin Şerbănescu în volumul cu argumente pentru canonizarea sfântului. Că isihasmul era prezent în ctitoria boierilor Craiovești stă mărturie însăși pictura bisericii Mănăstirii Bistrița, unde sunt frecvente imaginile Schimbării la Față și ale luminii divine.

„Isihasmul laic” al lui Neagoe Basarab

Academicianul Alexandru Surdu a scris despre „isihasmul laic” al lui Neagoe Basarab, așa cum reiese din cuprinsul Învă­țăturilor: „Isihasmul ortodox nu are această tentă individualistă și nici n-a avut-o vreodată la noi, iar isihasmul laic al voievodului cu atât mai puțin. În primul rând, pentru faptul că se adresează viitorului domnitor, celor care vor fi în urma lui și tuturor boierilor, mari și mici, adică celor din preajma sa, pe care îi sfătuiește să urmeze aceste învățături creștine, rămânând ceea ce sunt, fără a-i îndemna spre o viață retrasă. […] Isihasmul laic, dacă este îngăduit să folosim această sintagmă, reprezintă, prin pasajul în discuție, un text rezumativ al vieții creștin-ortodoxe, bazat pe un comportament exemplar al domnitorului și al slujitorilor săi, care ar trebui să fie al oricărui creștin, însoțit de rugăciunea permanentă cu ocazia oricărei înfăptuiri, pentru obținerea, în această viață, cu toate necazurile ei, a grației divine”.

Discursul voievodului din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie se sprijină pe Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, pe Scara Sfântului Ioan Scărarul, pe Umilința Sfântului Simeon Monahul, pe Discursurile Sfântului Efrem Sirul, pe Dioptra lui Filip Eremitul sau texte din Sfântul Ioan Damaschin. Principiile cuprinse în Învățături par a fi extrase din scrierile filocalice, observa arhimandritul Ciprian Zaharia: „Toată opera lui Neagoe Basarab este o filocalie și am putea spune că el încearcă prima oară să facă din domnie o filocalie. Învățăturile lui Neagoe Basarab sunt Filocalia omului politic, cum este Filocalia manualul monahului și al creștinului dornic de desăvârșire. A purta duhul Filocaliei peste apele întunecate și adesea însângerate ale politicii a fost geniul și unicitatea lui Neagoe Basarab”.

Tot într-un studiu cu temeiuri pentru canonizare, profesorul Dan Zamfirescu îl numește pe Sfântul Voievod Neagoe primul „hrisostomolog” român, în sensul că prin Învățături se remarcă drept cel dintâi autor român care i-a cunoscut și i-a folosit în opera sa pe Sfinții Părinți. În teza sa de doctorat reproduce două izvoare ale Sfântului Ioan Gură de Aur împrumutate de Neagoe Basarab: Omilia la Psalmul VIII și Omilia 69 la Evanghelia după Matei. Că domnitorul român cunoștea scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur o dovedește și cumpărarea unui manuscris din secolul al XV-lea ce conținea omilii ale părintelui antiohian. Manuscrisul aparținuse lui Maxim Brancovici (trecut la cele veșnice în 16 ianuarie 1516) și a fost dăruit Mănăstirii Argeșului în anul 1519.

Politica întemeiată pe dogmă și ținută între hotarele spiritualității

Părintele Dumitru Stăniloae ne oferă un tablou complet al vieții spirituale trăite și propovăduite de Neagoe Basarab în timpul domniei sale, conform Învățăturilor: „Opera aceasta indică înaltul nivel de viață creștină la românii ortodocși din acele vremuri, ca și bogata întemeiere a acestei vieți pe cunoaș­terea gândirii patristice, mai ales a celor care au formulat cea mai exigentă spiritualitate a primelor veacuri ale creștinismului. [...] Ceea ce constituie originalitatea operei este nu atât îmbinarea învățăturii dogmatice cu spiritualitatea cea mai înaltă, cât îmbinarea spiritualității cea derivată din dogma ortodoxă cu viața reală sub toate aspectele ei. Nu știm dacă mai există undeva vreo operă în evul mediu, în care dogma creștină, spiritualitatea cea mai exigentă și politică să fie atât de strâns îmbinate, o operă în care politica să fie întemeiată pe dogmă și să fie ținută între hotarele spiritualității creștine. [...] S-ar putea spune că avem aici un exemplu despre modul cum se înțelegea atunci - și cum s-a înțeles totdeauna, în Ortodoxie, moștenitoarea doctrinei spirituale și a practicii intacte a Bisericii de la început - deschiderea creștinului față de lume. [...] Convertită într-un limbaj modern, adâncită și amplificată cu ajutorul unor noțiuni de teologie mai modernă, concepția operei lui Neagoe corespunde uimitor preocupărilor teologiei contemporane și își păstrează o surprinzătoare actualitate. [...] În ce privește destinația omului credincios, e demn de remarcat personalismul accentuat al lui Nea­goe Basarab. E iarăși o trăsătură care a fost descoperită și dezvoltată în teologia și filosofia lui modernă. Prin personalismul lui, Neagoe Basarab a afirmat cu secole înainte  valoarea relației personale, pe care a început să o descopere și să o dezvolte gândirea modernă”.

„O primă colecție românească de rugăciuni”

În Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, rugăciunea devine un adevărat laitmotiv. De fapt, observă tot părintele Florin Şerbănescu: „Neagoe Basarab este primul creator de rugăciuni în cultura română, egalat numai de Mihail Eminescu. Rugăciunea lui este puterea ce izvorăște din legătura sufletului cu Creatorul lui și este făcută să dea minții capacitatea de a se aduna și a se ridica peste ceea ce-i vine de la natură. Nici o scriere parenetică, bizantină sau occidentală n-a acordat rugăciunii rolul și importanța pe care i le-a dat Neagoe Basarab în Învățăturile către fiul său Theodosie”.

Vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală afirma că Neagoe Basarab a alcătuit „prima colecție românească de rugăciuni”: „În partea a doua se află aproape douăzeci de rugăciuni mai lungi și mai scurte din care se putea alcătui o primă colecție românească de rugăciuni. Poate că unele sunt culese din cărți de cult, dar sunt și compuneri ale lui Neagoe, în care el se recomandă cu numele. Rugăciunile lui sunt valabile pentru sine, dar și pentru alții”.