Vasile Militaru, un martir al poeziei religioase româneşti

Este un mare scriitor şi poet creştin. Iar după unii critici, cel mai mare fabulist român din secolul XX. A ştiut să convertească în mod autentic credinţa într-o creaţie poetică profundă. Vasile Militaru a fost arestat în 1959 de Securitate pentru „vina” de a „deţine publicaţii interzise”, adică religioase, şi a fost condamnat, potrivit unei hotărâri a Tribunalului Militar Craiova, fără drept de apel, la 20 de ani de temniţă şi confiscarea totală a averii. Bolnav, încolţit de torţionari nemiloşi, şi-a dat sufletul în ziua de 8 iulie 1959, în închisoarea vâlceană Ocnele Mari.

Vasile Militaru s-a născut la 21 septembrie 1886, într-o familie numeroasă, din comuna ilfoveană Dobreni-Câmpurelu. Cu toate că au fost oameni simpli, părinţii săi, Gheorghe şi Dinca, au ştiut să-şi crească copiii în pură tradiţie creştin-ortodoxă românească. Cel care avea să ducă mai departe cu onor numele neamului, Vasile, s-a remarcat din primele clase primare ca un mare iubitor al cărţii. Citea cu nesaţ volume din biblioteca şcolii şi pe cele ale unui vecin din sat. Autodidact, cu o inteligenţă peste medie, cunoştinţele desprinse din lecturile timpurii l-au ajutat să-şi dezvolte orizontul cunoaşterii şi să scrie versuri de la vârsta de 15 ani. Compoziţiile sale au fost văzute de Alexandru Vlahuţă, Barbu Delavrancea şi Duiliu Zamfirescu, care îi fac intrarea în lumea literaţilor. La vârsta de 18 ani a debutat în revista „Literatură şi artă română”, condusă de M. Pătraşcu, moment în care a început colaborarea şi cu alte reviste, ca „Flacăra”, „Drum nou” şi la ziarul „Universul” al lui Stelian Popescu. În anul 1919, a publicat volumul de poezii „Stropi de rouă”. Au urmat tipăriturile cu basme, poezii patriotice („Cântare neamului”, „Doina”), precum şi primul volum de „Fabule” în 1928. Totodată, îşi consacră timp poeziei religioase. În anul 1933, a apărut „Psaltirea în versuri”, în 10.000 de exemplare, lucrare premiată de Academia Română. Între anii 1926-1955, a trudit neobosit la „Divina zidire”, carte rămasă în manuscris, care cuprinde poeme în versuri concepute pe temeiul Sfintei Scripturi.

Animat de un puternic spirit civic, în anul 1936, a publicat volumul „Cântecile crinului” cu intenţia clar exprimată de poet „de a contribui la propaganda împotriva alcoolismului care face atâta prăpăd la noi”. De asemenea, a însoţit Armata română în războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei. A îmbărbătat ostaşii cu cântece şi poezii patriotice, versuri adunate mai apoi în volumele „Eroii de la Stalingrad” (1943) şi „Atacul”.

După bolşevizarea României, Vasile Militaru nu a mai putut publica nici un rând. Aşa se face că în ultimii 15 ani de viaţă, după al Doilea Război Mondial, a compus poezii religioase care alcătuiesc „Poemele nemuririi”, „Şoaptele îngerilor”, poemul „Biserica Bucur Ciobanul”, „Cartea lui Iov”, „Scară către Dumnezeu”, toate tipărite postum după 1999.

Nedreapta condamnare

Sentinţa nr. 390 din iunie 1959 a Tribunalului Militar din Craiova consemnează: „Condamnă pe inculpatul Militaru Vasile, născut în anul 1885, luna septembrie, ziua 21, în comuna Dobreni-Câmpurel, regiunea Bucureşti, fiul lui Ghiţă şi Dinca, de profesie funcţionar, domiciliat în com. Bucureşti, str. Luiblanc (sic!) nr. 8, la 20 (douăzeci) ani de temniţă grea, 10 (zece) ani de degradare civică, cu aplicarea art. 31 CP, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, la 12 (doisprezece) ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise (sublinierea noastră, n.t.)… Conform art. 101 CP, va executa pedeapsa cea mai mare. Conform art. 25 pct. 6 CP s-a dispus confiscarea totală a averii personale. I s-a comutat detenţia preventivă de la 8 ianuarie 1959 şi a fost obligat la 1.000 (una mie) lei cheltuieli de judecată”. La data condamnării, funcţionarul Ministerului Lucrărilor Publice avea vârsta de 74 ani. Printre „publicaţiile interzise”, despre care se face vorbire în sentinţa dată de tribunal s-au numărat „Divina zidire”, „Poemele nemuririi”, „Cartea lui Iov” în versuri, precum şi „Dumnezeiasca liturghie”.

Poetul patriot a fost arestat la 8 ianuarie 1959 de către Securitate. O parte din detenție a făcut-o la Pitești, apoi la închisoarea din Craiova, unde se va judeca și procesul său. Sentința a fost dată la 20 iunie 1959. Ancheta s-a axat pe creaţia poetică religioasă, întrucât la percheziţia care i s-a făcut la domiciliu, Securitatea i-a găsit mai multe înscrisuri, printre care poezii religioase.

La puţin timp de la condamnare, la 8 iulie 1959, poetul Vasile Militaru a trecut la cele veşnice în penitenciarul Ocnele Mari, Vâlcea. După 25 de ani, prin strădania devotatei sale soţii, Ecaterina Militaru, Tribunalul Militar din Bucureşti a dispus încetarea urmăririi sale penale, „incriminarea fiind stinsă prin deces”. Rămăşiţele pământeşti ale poetului odihnesc la Cimitirul Bellu.

Rugăciune

Mărire Ţie, Doamne Sfinte,
Că mi-ai dat viaţă, o comoară,
Mi-ai dat lumină, mi-ai dat minte
Şi toate câte mă-nconjoară.
Să fiu mereu iubit de Tine
Eu voi munci din răsputere,
Mereu voi face numai bine
Şi voi fi numai mângâiere.
Voi înflori prin fapte bune
Aşa cum înfloreşte mărul
Şi-n toată vorba mea voi spune
De-a pururi numai adevărul.
Cu toţi copiii voi fi frate
Şi nu voi şti ce este ura
Spre clevetiri şi nedreptate
Eu, Doamne, n-oi deschide gura.
Flămândului s-astâmpăr chinul
Voi frânge pâinea mea în două,
Voi fi curat precum e crinul
Scăldat în boabele de rouă.
Cu milă inima-mi va bate
Şi voi iubi cu milă sfântă
Pe orişicare vietate
Ce-n lumea asta nu cuvântă.
Aşa mă leg, cu dor fierbinte,
Să-mi fie fapta şi cuvântul
Şi-aşa ajută-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi ţine legământul.