Este un mare scriitor şi poet creştin. Iar după unii critici, cel mai mare fabulist român din secolul XX. A ştiut să convertească în mod autentic credinţa într-o creaţie poetică profundă. Vasile Militaru a fost arestat în 1959 de Securitate pentru „vina” de a „deţine publicaţii interzise”, adică religioase, şi a fost condamnat, potrivit unei hotărâri a Tribunalului Militar Craiova, fără drept de apel, la 20 de ani de temniţă şi confiscarea totală a averii. Bolnav, încolţit de torţionari nemiloşi, şi-a dat sufletul în ziua de 8 iulie 1959, în închisoarea vâlceană Ocnele Mari.