Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit astazi, 11 septembrie 2026, la Reședința Patriarhală, vizita oficială a doamnei Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene.
Slujbă de pomenire pentru Patriarhul Teoctist la trei ani de la trecerea la cele veşnice
Vineri, 30 iulie 2010, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală, de la orele 11.00, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va săvârşi o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire Părintele Patriarh TEOCTIST la comemorarea a trei ani de la trecerea sa la cele veşnice (30 iulie 2007).
Vor participa preoţi, monahi, monahii, membri ai familiei Părintelui Patriarh Teoctist şi alţi credincioşi din Bucureşti şi din ţară.
Sâmbătă, 31 iulie 2010, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală, de la orele 11.00, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire Părintele Patriarh IUSTIN, la împlinirea a 24 de ani de la trecerea sa la Domnul (31 iulie 1986).



.jpg)
