Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
LUMINA SFÂNTĂ de la Ierusalim va fi adusă în România
Ca în fiecare an, pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor de Sfintele Paşti, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special.
Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (ora 24:00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul ţării sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 4 mai 2013, în jurul orei 19:00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi preoţilor şi credincioşilor.
De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) şi Timişoara pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din nordul României.
(Biroul de Presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
