În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Patriarhia Română lansează aplicația „Calendarul Ortodox” pentru dispozitive mobile
Patriarhia Română anunță lansarea oficială a aplicației „Calendarul Ortodox” pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare Android și iOS. Aplicația vine în sprijinul credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române care doresc să fie informați despre sărbătorile religioase, viețile sfinților, rânduielile și particularitățile liturgice ale fiecărei zile. Informațiile utilizate sunt aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Textele ce redau viețile sfinților sunt culese din surse autorizate, iar în perspectivă aplicația va integra textele și icoanele din structura Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române.
Viitoarele versiuni ale aplicației vor conține funcționalități noi care vor îmbogăți experiența de utilizare: modul de căutare, notificări speciale pentru sărbătorile marcate cu cruce roșie și date importante, notificări personalizate pentru onomastica persoanelor din lista de contacte, redarea vieților sfinților în format video și audio, widget, liste cu rugăciuni, vizionarea sau ascultarea în direct a slujbelor de la Catedrala Patriarhală.
Abordarea grafică este declinată din conceptul vizual identitar al Centenarului Patriarhiei Române. Logoul are ca simbol central Crucea Patriarhală înconjurată de 12 ace mari reprezentând cele 12 luni ale anului și un total de 52 de ace mari și mici reprezentând cele 52 de săptămâni ale anului calendaristic, animate într-o mișcare cu o durată de 60 de secunde. Cadranul obținut din aceste elemente semnifică timpul sfințit de omul credincios care pune în centrul vieții sale Crucea Mântuitorului Iisus Hristos.
Aplicația este disponibilă gratuit în Google Play Store și Apple App Store. Detalii despre aplicație pot fi consultate pe website-ul oficial calendar.patriarhia.ro.
Biroul de presă al Patriarhiei Române



.jpg)
