Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
Punct de vedere referitor la manifestările extremiste petrecute la moaștele Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu
Având în vedere manifestările cu caracter legionar petrecute în apropierea sfintelor moaște ale Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, în ziua sa de prăznuire (22 iulie 2025), facem precizarea că Patriarhia Română se delimitează ferm de orice ideologie extremistă, totalitară. Aceste manifestări contravin atât legilor în vigoare, cât și învățăturii de credință creștină, care exclude orice asociere cu mișcări care promovează ura și violența, xenofobia și rasismul.
Menționăm că Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu a fost canonizat pentru mărturisirea credinței creștine și a suferinței îndurate în închisorile comuniste, iar dovezile cele mai grăitoare ale sfințeniei sale constau în existența sfintelor sale moaște întregi și a nenumăratelor minuni săvârșite de acesta. Însă manifestările de instrumentalizare politică a memoriei sale sunt total inacceptabile și se petrec fără avizul sau consimțământul Patriarhiei Române, fiind realizate de persoane care nu ne reprezintă în vreo calitate, acestea fiind singurele responsabile pentru faptele lor.
Biroul de presă al Patriarhiei Române



.jpg)
