Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România de Sfintele Paști
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie.
Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (ora 24:00), de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de 7 aprilie 2018, în jurul orei 18:30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.
Biroul de presă al Patriarhiei Române



.jpg)
