Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Duminica Ortodoxiei la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria
În Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Episcopală din Giula, unde a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu părintele Teodor Marc, parohul catedralei, și arhidiaconul Emanuel Văduva.
La Sfânta Liturghie au participat credincioși ortodocși români și cadre didactice de la Școala Generală și Liceul Românesc din Giula, dar și oficialități, precum prof. Beata Condoroș, vicepreședintele Autoguvernării Românești Locale din Giula, și Ioan Budai, fost director al Liceului Românesc din oraș.
După împărtășirea cu Sfintele Taine, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, care tâlcuiește an de an semnificațiile acestei sărbători legate de proclamarea recunoașterii oficiale, prin Sinodul din anul 843 de la Constantinopol, a cinstirii sfintelor icoane și a biruinței definitive a Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor. La final, ierarhul i-a îndemnat pe toți cei prezenți să contribuie la colecta pentru Fondul Central Misionar, care se organizează în toate bisericile din Patriarhia Română, în această duminică și în următoarele două duminici din Postul Mare, precum și la sărbătoarea Bunei Vestiri, din 25 martie, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.