Cea mai importantă slujbă săvârşită în Biserică este Sfânta Liturghie. În centrul ei este Sfânta Euharistie care a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină: „Luând pâine
Cea mai importantă slujbă săvârşită în Biserică este Sfânta Liturghie. În centrul ei este Sfânta Euharistie care a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină: „Luând pâine
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
De Buna Vestire am sărbătorit Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos și am cântat: „Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu al Fecioarei Se
În calendarul creştin, duminica este Ziua Domnului şi timp binecuvântat pentru aplecarea omului către cele sufleteşti. Datoria principală a fiecărui creştin din lume este să participe în această zi a
În cultul Bisericii Ortodoxe se foloseşte de peste 2.000 de ani pâinea pe care o găsim sub numele de prescură. Părintele Ene Branişte, în Liturgica generală, scrie că „în cultul creştin, pâinea şi vinul
Pentru noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Liturghie are o vechime de două milenii şi este o moştenire sacră a epocii apostolice. Parcurgând Sfânta Scriptură a Noului Testament din Cartea Faptele Sfinţilor
„Melchisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt” (Facere 14, 18), „asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea” (Evrei 7, 3). Ca „preot al Dumnezeului celui Preaînalt”,
În primele cinci duminici din Postul Mare, în Biserica Ortodoxă se oficiază Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare. Această Dumnezeiască Liturghie are rugăciuni cu un profund caracter dogmatic în care Sfântul
Cea mai importantă slujbă a Bisericii Ortodoxe este Sfânta Liturghie. Ea este o încununare a tuturor rugăciunilor pe care le facem noi creștinii ortodocși. De aceea, o putem numi rugăciunea rugăciunilor, adică
Seria de conferințe online „Istoria Ecclesiastica - direcții actuale de cercetare în istoria bisericească” a continuat miercuri, 2 noiembrie, cu o prelegere susținută de părintele dr. Daniel Benga, profesor universitar de Liturgică, Patrologie și Istoria Bisericii Vechi la Departamentul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig‑Maximilian din München, Germania. Părintele profesor a susținut prelegerea „Cum a influențat istoria Bisericii structura și conținutul Dumnezeieștii Liturghii”, prezentând Sfânta Liturghie ca pe un valoros martor al istoriei Bisericii.
În Biserica Ortodoxă, cultul divin public este format din slujbele bisericeşti în centrul cărora se află Sfânta Liturghie. La aceasta se adaugă zilnic cele 7 Laude, precum şi Sfintele Taine şi
La începutul anilor 2000, este (re)adus în discuție faptul că martiriul se derulează ca un sacrificiu liturgic public. În carnea creștinilor care suferă, cuvântul și Împărăția lui Hristos sunt mărturisite
Astăzi, în România şi peste tot în lume este multă suferinţă, mulţi oameni mor în jurul nostru, iar noi suntem spectatori îngânduraţi, nedumeriţi sau chiar speriaţi de faptul că moartea nu mai este do
Nu de puține ori mi s-a întâmplat să aud din partea unor credincioși că nu au participat duminica la Dumnezeiasca Liturghie deoarece au avut mai multe evenimente în familie (nunți, botezuri, aniversări) sau din
„Trăiesc în amintirea Liturghiei duminicii trecute şi a împărtăşaniei pe care am primit-o atunci, precum şi în aşteptarea celor din duminica ce vine.” Iată cuvintele cu care un băiat de mai puţin de 8 ani mi-a răspuns la întrebarea legată de viaţa cu Iisus, întrebare pusă cu mai mult de 50 de ani în urmă, în timpul unei întâlniri catehetice la Beirut în cadrul Mişcării Tineretului Ortodox. Acest băiat înţelesese totul. Duhul l-a făcut să înţeleagă ceea ce un bun număr de adulţi ignoră, continuând să meargă la Liturghia de duminică din obişnuinţă sau din obligaţie, sau pentru a asculta cântările, deseori într-o limbă pe care nu o înţeleg.
Există un text foarte vechi care ne vorbeşte despre săvârşirea Liturghiei în epoca primară a Bisericii. Epicleza prezentată în Didahia celor 12 Apostoli
În tradiţia ortodoxă cultul divin public, prin frumuseţea ceremoniilor, bogăţia doctrinară şi semnificaţia lui mistico-simbolică, susţine permanent legătura credincioşilor cu Dumnezeu, într-o continuă
Slujbele bisericeşti, între care un loc aparte îl ocupă Sfânta Liturghie, însoţesc omul de la naştere până la moarte şi, după cum explică Paul Evdokimov, acestea îi deschid omului calea spre a deveni "om
Preacucernice părinte Aurelian Ciocan, astăzi îl prăznuim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, autorul unei Sfinte Liturghii. De ce Sfânta Liturghie este "cerul pe pământ" - aşa cum spunea Sfântul Ioan de
Cuvântul "Liturghie" arată că participarea noastră la această slujbă nu urmăreşte interesul nostru particular, ci se deschide lucrării tuturor, a Bisericii în întregimea ei. Centrul Sfintei Liturghii îl
Constatăm în ceea ce-i priveşte pe credincioşii noştri că aceştia nu participă la Vecernie şi la Utrenie în acelaşi număr mare în care participă la slujba Sfintei Liturghii. Bineînţeles că Sfânta Liturghie este centrul cultului creştin, toate celelalte slujbe fiind structurate în jurul ei. Aceasta nu înseamnă însă că ele pot fi desconsiderate sau că pot fi preţuite mai puţin decât Sfânta Liturghie.