Dan Negru este un cunoscut şi apreciat om de televiziune din România. Nu are nevoie de vreo prezentare, fiindcă emisiunile sale bat topurile audienţelor TV de mulţi ani. Toate acestea te-ar face să crezi că Dan Negru e o persoană inaccesibilă. Şi, totuşi, nu e deloc aşa. Ci un om cald, amabil, tonic şi lângă care ai loc. Interviul pentru ediţia de Paşti a Luminii de Duminică o să v-o dovedească din plin. E despre familie, credinţă, bun-simţ şi respect faţă de profesie şi semeni.
Slujbele bisericeşti
În Biserica Ortodoxă, cultul divin public este format din slujbele bisericeşti în centrul cărora se află Sfânta Liturghie. La aceasta se adaugă zilnic cele 7 Laude, precum şi Sfintele Taine şi Ierurgiile.
Dumnezeiasca Liturghie este cea mai importantă slujbă bisericească, iar într-o descriere a ei din Cartea de învăţătură creştină ortodoxă, ediţia 1978, aflăm: „Sfânta Liturghie este o rânduială de sfinte rugăciuni, cântări, apostol şi evanghelie, în timpul căreia se săvârşeşte şi se aduce Jertfa cea fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi încredinţată de El sfinţilor Săi Apostoli şi, prin ei, episcopului şi preotului pentru a fi săvârşită de-a pururi în Biserică, spre preamărirea lui Dumnezeu şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.”
Cele 7 Laude ale Bisericii care se săvârşesc zilnic în cultul orodox sunt: Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul întâi, Ceasul al treilea, Ceasul al şaselea, Ceasul al nouălea, Vecernia şi Pavecerniţa. În afară de Sfânta Liturghie şi cele 7 Laude, între slujbele bisericeşti sunt şi ierurgiile, rugăciuni pe care preotul le face pentru sfinţirea vieţii credincioşilor, a naturii înconjurătoare, a obiectelor bisericeşti, a caselor şi roadelor pământului şi a tuturor lucrurilor de care omul are nevoie.





