Pâinea e fața Domnului Hristos

În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a spus El. Povestea acestui reportaj este un episod din viața unei prescurărese din Moldova, care pregătește pentru biserica parohiei unde locuiește „pâinea cea spre ființă”, prescura care se face Euharistie.

În urmă cu opt ani, din cauza nesiguranţei şi a stresului, o boală nemiloasă şi-a făcut loc în trupul Elenei Apetrei şi a început să o macine încet, ca o piatră de moară. Boala a găsit-o printre străini - „de bine nu pleacă nimeni de acasă” - şi, deşi cancerul i-a distrus stomacul, nu i-a afectat mintea şi sufletul lui tanti Lenuţa, aşa cum este ea cunoscaută în satul Bâcu (judeţul Iaşi): „Rugăciunea m-a întărit şi chiar dacă m-am întors acasă mai mult moartă decât vie, cred că s-a întâmplat aşa tocmai pentru a da slavă Lui Dumnezeu. Mult ajutor am simţit de la Domnul şi mi-am spus în sinea mea că trebuie să-i mulţumesc cumva”. Iar acest cumva este reprezentat şi de coacerea de prescuri, de activitatea la pangar, lucruri pe care le face fără a aştepta ceva în schimb.

În fiecare sat, preotul, cunoscând îndeaproape pe toţi enoriaşii, încredinţează unei femei taina facerii prescurilor, acele pâinişoare care se aduc la Sfântul Altar şi din care se scot Sfântul Agneţ şi miridele pentru îngeri, sfinţi, pentru vii şi adormiţi. Prescurile sunt plăsmuite cu credinţă, în rugăciune şi curăţie trupească şi duhovnicească. În Parohia Bâcu această cinste a primit-o tanti Lenuţa Apetrei, o femeie de 66 de ani care nu a fost ocolită de necazuri: a cunoscut şi pâinea neagră a pribegiei de peste hotare (îngrijind bătrâni în Italia şi muncind la câmp, în legumicultură), dar şi încercările unei boli grele.

„În cele două săptămâni cât am stat la reanimare, m-am hrănit doar cu rugăciune şi atât mi-am spus: Doamne, facă-se voia Ta! Şi fără să rostesc, doar am simţit şi gândit, că dacă va fi să supravieţuiesc, să nu mă abat de la credinţă, de la a dărui câte ceva spre slava Lui Dumnezeu, de a fi în biserică şi pentru biserică. Să fac pre­scurile din care se iau părticele pentru Sfânta Împărtăşanie este o bucurie pentru mine şi nu am nevoie de nici o răsplată”, spune tanti Lenuţa în timp ce îşi aşază pe masă ingredientele.

Înainte de a se apuca de treabă, bunicuța își urmează ritualul de taină, rostind rugăciunile obişnuite de la începutul lucrului, urmate de „Tatăl nostru”, „Împărate ceresc”, „Crezul”, „Psamul 50” şi „Cuvine-se cu adevărat”.

„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”

De cinci ani pregăteşte pre­scurile, iar o astfel de zi nu este una obişnuită, ci o trăieşte cu mai multă râvnă, cu rugăciune mai multă, posteşte şi se primeneşte ca pentru a participa la Sfânta Liturghie: „Curată, spălată şi schimbată în haine curate; sunt lucruri care ţin şi de bunul simţ al unei persoane, nu doar pentru că aşa se impune. Nu mă vede nimeni, dar mă vede Dumnezeu şi propria conştiinţă nu mă lasă să fac altfel lucrurile”, întăreşte tanti Lenuţa, făcând semnul Sfintei Cruci deasupra ­ingredientelor.

În tradiţia Bisericii se spune că femeia care plămădeşte prescurile trebuie să fie văduvă sau să nu aibă soţ, să ducă o viaţă curată trupeşte şi duhovniceşte, să fie apropiată de Biserică, să fie o persoană cu credinţă în Dumnezeu.

Prescurile se fac înainte de fiecare Sfântă Liturghie, cel puţin cu o zi înainte, dar îndeosebi vinerea tanti Lenuţa face câte două pre­scuri pentru fiecare biserică la care slujeşte preotul paroh Marius Nica, cea din Bâcu şi de la Cioca Boca (filie). Aici există o tradiţie a locului ca familiile să ofere câte şapte pre­scuri la biserică pentru cei adormiţi de curând în Domnul. „Câte bordeie, atâtea obiceie, aşa se spune. În alte părţi o fi altfel, dar eu fac doar două prescuri pentru că la noi Liturghia se dă fără prescură, doar lumânarea şi acatistul...”, spune bunicuţa în timp ce frământă aluatul.

Cu palmele-i muncite, din câteva mişcări circulare, aluatul capătă o formă rotundă, iar după 10 minute de stat la dospit, îl împarte cu dexteritate în 10 părţi egale şi le transformă în biluţe pe care le aşază într-o tavă încăpătoare. Vine apoi cu pecetea „IC XC NIKA”, ceea ce semnifică „Iisus Hristos învinge” sau „Iisus Hristos biruieşte”. O prescură are cinci astfel de forme pecetluite. Pecetluirea cu acest înscris este şi partea preferată a lui tanti Lenuţa: „Îmi aminteşte de fiecare dată că Mântuitorul învinge mereu orice rău, iar oamenii, dacă fac voia Lui şi îl au în suflet, vor birui la rândul lor”.

Doamne ajută! Încă o cruce şi gata, prescurile sunt date în cuptor, iar femeia se aşază mulţumită pe un scăunel.

„E o minune că este în viaţă”, spune părintele Marius, „dacă aţi fi văzut-o cum era când s-a întors din Italia... am împărtăşit-o cu Sfintele Taine, era piele şi os. Vă spun sincer că am crezut atunci că va fi ultima ei împărtăşanie. Am plecat descumpănit să văd cum boala a transformat o femeie ageră şi puternică într-un trup firav şi neputincios; doar piele şi os. Dar Dumnezeu a vrut să fim martori ai slavei Sale şi tanti Lenuţa şi-a revenit, cu fiecare zi ce trecea era tot mai bine; Mântuitorul a sădit în sufletul ei puterea aceasta, să reziste în faţa unei boli nemiloase”, rememorează părintele Nica.

Şi, iată, tanti Lenuţa a primit cu smerenie zilele lăsate de Dumnezeu, găsindu-şi menirea: „Am primit mult ajutor de la Domnul, iar eu, o femeie simplă, ce pot aduce drept mulţumire? Doar fapte bune, smerenie, dragoste, credinţă şi, pe măsura puterilor, ajutor la biserică. Lucrul acesta, al facerii pre­scurilor, activitatea de la pangar, o fac cu inima deschisă, fără a aştepta nimic în schimb”.

Boala a întărit-o în credinţă

Opt ani au trecut de când medicii italieni au diagnosticat-o cu cancer gastric, o boală care i-a invadat trupul şubrezit deja de griji, de stresul acumulat printre străini şi de neînţelegerile de acasă. „De bine nu pleacă nimeni de acasă”, spune prescurăreasa.

Au urmat două operaţii în aceeaşi zi; o dată i-a fost îndepărtat stomacul, iar a doua oară pentru a repara anumite complicaţii post-operatorii.

Două săptămâni a fost ţintuită la ATI şi a văzut cum, rând pe rând, se stingeau ceilalţi bolnavi, iar singura ei mângâiere erau cărţile de rugăciuni pe care le-a citit de câteva ori. „Mulţumesc lui Dumnezeu că medicii au făcut o treabă bună, mereu îi pomenesc în rugăciunile mele. Am trecut prin multe, ajunsesem să merg cu perna după mine deoarece mă dureau oasele... aveam 38 de kg. De multe ori am fost pe marginea prăpastiei, foarte aproape de moarte, dar de fiecare dată m-am încrezut în puterea lui Dumnezeu şi a Măicuţei Domnului. Atât îmi spuneam: Doamne, facă-se voia Ta! Apoi am simţit că trebuie să dau ceva în schimb drept mulţumire şi ce poate fi mai frumos decât să lucrezi şi să slujeşti lui Dumnezeu cu fapte bune, cu smerenie şi credinţă. Indiferent de piedici, de ispite sau alte uneltiri din partea altora, eu la sfânta biserică îmi îndrept paşii şi voi rămâne acolo până voi muri. Pentru asta mă rog şi pentru sănătatea celor şase copii, patru fete şi doi băieţi, şi a celor 12 nepoţi”, încheie tanti Lenuţa.