Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Liturghia, centrul cultului creştin
Cea mai importantă slujbă săvârşită în Biserică este Sfânta Liturghie. În centrul ei este Sfânta Euharistie care a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină: „Luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28).
Parcurgând Noul Testament, vedem că în epoca apostolică centrul cultului creştin este Sfânta Liturghie ce are în prim plan Sfânta Euharistie. Din Faptele Apostolilor (2, 42) ştim că primii creştini „stăruiau învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.”
Şi alte texte biblice nou-testamentare confirmă acest verset, arătându-ne că Sfânta Euharistie era în epoca apostolică actul central şi culminant al adunărilor liturgice creştine. Liturghia se săvârşea în locuri consacrate şi în prima zi a săptămânii, duminica.
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre Sfânta Euharistie ca Taină a comuniunii: „Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu Trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (1 Corinteni 10, 15-17).
În secolul 2 avem de la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful o descriere a Sfintei Liturghii care se săvârşea duminica: „În aşa-zisa zi a soarelui (duminica), se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la oraşe sau la sate şi se citesc memoriile apostolilor sau scrierile profeţilor, câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul (episcopul sau preotul) ţine un cuvânt prin care sfătuieşte şi îndeamnă la imitarea acestor frumoase învăţături. Apoi, ne ridicăm în picioare toţi laolaltă şi înălţăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea şi se aduce pâine şi vin şi apă, iar întâistătătorul înalţă deopotrivă rugăciuni şi mulţumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur glas, rostind Amin. Şi se dă fiecăruia să se împărtăşească din cele ce au fost consfinţite prin Euharistie, iar celor care nu sunt de față li se trimite Euharistia acasă, prin diaconi“.
Din acest text vedem că la aproape un secol de istorie creştină avem o structură a Sfintei Liturghii şi că în Biserică este cea mai importantă slujbă. Din epoca apostolică şi până astăzi pentru Biserica Ortodoxă centru cultului ei liturgic este Sfânta Liturghie.