Conferință despre evoluția istorică a Sfintei Liturghii

Seria de conferințe online „Istoria Ecclesiastica - direcții actuale de cercetare în istoria bisericească” a continuat miercuri, 2 noiembrie, cu o prelegere susținută de părintele dr. Daniel Benga, profesor universitar de Liturgică, Patrologie și Istoria Bisericii Vechi la Departamentul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München, Germania. Părintele profesor a susținut prelegerea „Cum a influențat istoria Bisericii structura și conținutul Dumne­zeieștii Liturghii”, prezentând Sfânta Liturghie ca pe un valoros martor al istoriei Bisericii.

În cadrul expunerii, părintele profesor Daniel Benga a folosit două elemente cu rol exemplificator pentru evidențierea influențelor istorice în cult: introducerea Crezului niceo-constantinopolitan ca formulă liturgică, subliniind și schimbările produse de această adăugire de la începutul secolului al VI-lea; respectiv înmulțirea locurilor din Sfânta Liturghie în care este invocată mila lui Dumnezeu, mai ales prin formula „Doamne, miluiește!”

Părintele Daniel Benga a arătat faptul că în Liturghia din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur existau doar două locuri în care se rostea formula „Doamne, miluiește!” Ulterior, din cauza mai multor dezastre naturale, a ereziilor, a invaziilor și asediilor inamicilor, invocarea milei lui Dumnezeu pe care poporul o practica în procesiuni, în timpul „liturghiilor staționale”, a ajuns să devină parte a Sfintei Liturghii.

„Din vechea Liturghie a Ierusalimului, a Antiohiei, a Constantinopolului, care era, în prima parte, centrată pe lecturi biblice și intonarea de cântări, au fost adăugate atât de multe elemente încât de la singurul «Doamne, miluiește!» care era la finalul Liturghiei catehumenilor, această parte a slujbei s-a umplut de această invocare. Această milă a intrat de pe străzile Constantinopolului și, de aceea, ceea ce percepe poporul astăzi din Liturghia Cuvântului este strigătul după mila lui Dumnezeu. În ceea ce privește Liturghia credincioșilor (euharistică), remarcăm că și aceasta este plină de la mila lui Dumnezeu. De la început până la sfârșit cântăm aproape neîncetat «Doamne, miluiește!» Motivul pentru care acesta a fost introdus în a doua parte a Liturghiei nu mai este liturghia stațională din Constantinopol, ci este scufundarea rugăciunilor Liturghiei în tăcere. Deoarece preotul nu mai rostea cu voce tare Anaforaua sau alte elemente, atunci au trebuit introduse ectenii, noi cântări, noi tropare, prin care timpul să fie umplut pentru credincioși, pentru ca preotul să aibă timpul necesar rostirii acestor rugăciuni în taină în Sfântul Altar”, a spus părintele profesor Daniel Benga.

Conferința s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri moderată de pr. lect. dr. Bogdan Ivanov. Următoarea conferință din seria „Istoria Ecclesiastica” va fi susți­nută de lect. univ. dr. Ionuț-Alexandru Tudorie, profesor de istorie bisericească în cadrul Seminarului Teologic „St. Vladimir” din New York, Statele Unite ale Americii.