Sfânta Liturghie în epoca apostolică

Pentru noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Liturghie are o vechime de două milenii şi este o moştenire sacră a epocii apostolice. Parcurgând Sfânta Scriptură a Noului Testament din Cartea Faptele Sfinţilor Apostoli, aflăm că în Biserica primară creştinii „stăru­iau... în frângerea pâinii”. Ceea ce ne arată că ei participau la Sfânta Liturghie, în centrul căreia este Euharistia.

Această informaţie ne este confirmată şi de Sfântul Apostol Pavel în prima sa Epistolă către Corinteni, unde arată că Euharistia era actul culminant al adunării liturgice din epoca apostolică. Liturghia se săvârşea în biserică, ce se deosebea de casele credincioşilor, deoarece era un spaţiu liturgic sfinţit: „vă adunaţi în biserică” (I Corinteni 11, 18).

Sfântul Apostol Pavel în 1 Corinteni 10, 14-22 face o sinteză a învăţăturii creştine legate de Euharistie: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (versetele 16 şi 17). De aici vedem conştiinţa clară a Bisericii primare că prin Euharistie creştinii se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Ziua celebrării liturgice în centrul căreia este Euharistia din epoca apostolică până astăzi este Duminica, prima zi a săptămânii: „În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea...” (Faptele Apostolilor 20, 7). În epoca primară a Bisericii creştinii se adunau în această zi la „masa Domnului”. De aceea această zi a primit numele de „ziua Domnului”. Părintele profesor Ene Branişte scrie că prima zi a săptămânii, Duminica, din epoca apostolică „devine ziua săptămânală de sărbătoare a creştinilor”. De atunci, Euharistia este Taina Comu­niu­nii ce stă în centrul Sfintei Liturghii, principala slujbă a Bisericii de două milenii.

În final, consemnăm ce ne spune în secolul 2 Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful despre Sfânta Liturghie din epoca primară a Bisericii: „În așa-zisa zi a soarelui (duminica), se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la oraşe sau la sate şi se citesc memoriile apostolilor sau scrierile profeţilor câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul ţine un cuvânt prin care sfătuieşte şi îndeamnă la imitarea acestor frumoase învăţături. Apoi, ne ridicăm în picioare toţi laolaltă şi înălţăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, se aduce pâine, vin şi apă, iar întâistătătorul înalţă deopotrivă rugăciuni şi mulţumiri, cât poate mai multe, la care poporul raspunde într-un singur glas, rostind Amin. Şi se dă fiecăruia să se împărtăşească din cele ce au fost consfinţite prin euharistie, iar celor care nu sunt de faţă li se trimite euharistia acasă, prin diaconi”.