Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Episcopul Caransebeșului la românii din Gänserndorf
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, începând de vineri, 21 februarie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a vizitat pe preotul și credincioșii Parohiei ortodoxe române „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop” din Gänserndorf, Austria.
Înainte de începerea Postului Mare, Părintele Episcop Lucian a mers împreună cu părinții arhidiaconi și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului să se roage împreună în comunitatea de români din Gänserndorf. Episcopul Caransebeșului a săvârșit vineri Taina Sfântului Maslu în biserica parohială, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, iar la final, Grupul psaltic „Ethos” a susținut un concert de pricesne și cântece patriotice.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 23 februarie, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la care au participat numeroși credincioși din parohie, dar și din alte părți mai îndepărtate, pentru a se întări duhovnicește de rugăciunea și binecuvântarea arhierească. De asemenea, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru cei trecuți la Domnul dintre familiile românilor ce locuiesc în această parohie din Austria. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos”, iar la momentul împărtășirii clericilor din cadrul Sfintei Liturghii, corul de copii al parohiei a interpretat câteva pricesne.
„I-am încurajat pe credincioșii de aici și i-am îndemnat la răbdare, smerenie, dragoste, urmând pilda vameșului din Evanghelia citită în urmă cu două duminici și, bineînțeles, urmând pocăința fiului risipitor din pilda rostită în duminica trecută. I-am îndemnat, de asemenea, să Îl asculte pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care Se confundă cu fiecare om sărac, bolnav, flămând sau însetat. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă pe toți la faptele milei creștine, ne îndeamnă pe toți să avem o iubire milostivă și jertfelnică față de toți oamenii, mai ales față de cei necăjiți și aflați în strâmtorare și cu foarte multe probleme sociale”, a spus Părintele Episcop Lucian.
Cu ocazia acestei vizite, pe lângă rugăciunea și binecuvântarea arhierească, Părintele Episcop Lucian a oferit pentru sfântul lăcaș o cruce și mai multe cărți liturgice, iar credincioșilor cărți de rugăciuni și calendare. În semn de mulțumire, părintele paroh Alin Buliga i-a dăruit Preasfințitului Părinte Episcop Lucian din partea comunității un engolpion.
Parohia Gänserndorf a fost înființată la inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în anul 2023. Prima Sfântă Liturghie în această parohie a avut loc în 30 iulie 2023. Slujbele sunt oficiate într-un lăcaș de cult romano-catolic, închiriat de comunitate. Preasfințitul Părinte Lucian a mai vizitat această comunitate în luna mai a anului 2024.



.jpg)
