Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Episcopul Europei de Nord a slujit într-o parohie din Paris
La finalul săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat o frumoasă comunitate parohială românească din capitala Franței. În seara zilei de vineri, 5 aprilie, ierarhul a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite în biserica Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul parizian La Courneuve. A doua zi, Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în același lăcaș de închinare, alături de el rugându-se părintele paroh Mircea Filip. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala de copii a parohiei. La momentul rânduit, ierarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru cei adormiți.
În seara zilei de sâmbătă, Episcopul Europei de Nord a oficiat Vecernia cu Litie, după care a susținut conferința „Crucea tânărului în ziua de astăzi”. La eveniment a asistat și Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, dar și numeroși tineri din parohie și membri ai Asociației NEPSIS Franța. La finalul conferinței, în semn de prețuire, chiriarhul i-a dăruit Preasfințitului Părinte Macarie Ordinul „Mitropolit Visarion Puiu”.
În aceeași parohie a liturghisit Preasfinția Sa în Duminica Sfintei Cruci, la slujbă luând parte 1.400 de credincioși. La final, ierarhul i-a oferit părintelui paroh, în semn de apreciere, „Crucea Nordului”, cea mai înaltă distincție a eparhiei pe care o păstorește. Vizita sa în capitala Franței s-a încheiat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, înconjurat de un sobor de preoți din regiunea pariziană.