Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Hramul Catedralei românești din capitala Spaniei
Catedrala Episcopală „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Madrid și-a sărbătorit cu anticipație hramul, duminică, 17 noiembrie. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei.
Din soborul de slujitori au mai făcut parte protos. Macarie Bărgăvanu, eclesiarh al sfântului lăcaș și consilier eparhial; arhim. Teofil Popescu, exarh al mănăstirilor din cuprinsul eparhiei; arhid. Spiridon Burlacu, consilier eparhial, precum și alți preoți și diaconi. Printre invitații la hram s-au numărat europarlamentarul Gheorghe Cârciu și primarul localității Noblejas, Agustín Jiménez Crespo, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, care a tâlcuit textul evanghelic duminical. „Putem identifica trei paliere în care ne îmbogățim: cel material, cel profesional și cel intelectual. Parabola scurtă de astăzi ne atrage atenția asupra raportului dintre noi și Dumnezeu. Ceea ce ne atrage mai mult, aceea devine dumnezeul nostru. Când ai foarte mult, te gândești doar la acel mult pe care îl ai. Părinții filocalici spun că aceasta este închinare la idoli. Îmbogățirea în sine arată că ești un om singur, necomunicativ și nefericit. Un om fericit este cel care dăruiește. Toate îmbogățirile materiale, profesionale sau intelectuale sunt cu adevărat neagoniseală și împărtășire doar dacă se fac în relație cu Dumnezeu”, a afirmat Preasfinția Sa.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei l-a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Efrem Ceaușu. La final, chiriarhul locului a adresat mulțumiri oaspeților și tuturor credincioșilor prezenți la slujbă. De asemenea, a oferit stavroforei Serafima Bekö, stareța Mănăstirii „Nașterea Domnului” din localitatea Cenicientos, Spania, Ordinul „Sfântul Apostol Iacob”, iar monahiei Melania Lazea rangul de stavroforă.



.jpg)
