Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Hramul singurei mănăstiri ortodoxe din Țara Cantoanelor
Marți, 1 octombrie, singura mănăstire ortodoxă din Les Sciernes d’Albeuve, Elveția, și-a cinstit hramul, prăznuind Acoperământul Maicii Domnului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit în seara zilei de luni, 30 septembrie, slujba Privegherii, iar în ziua hramului, Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici din Elveția.
Ierarhul a rostit la momentul rânduit un cuvânt de învățătură, amintind faptul că sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului face pomenirea unei mari minuni care a avut loc în data de 1 octombrie 911 în biserica din Vlaherne: „În timpul Privegherii, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, au văzut-o pe Maica Domnului coborând în biserică, însoțită de îngeri și de sfinți. Ea s-a rugat îndelung pentru întreaga lume și și-a întins sfântul ei Acoperământ peste cei prezenți la slujbă, simbol al ocrotirii sale pentru toți dreptslăvitorii creștini. Aceasta a fost o dovadă a dragostei și a grijii Maicii Domnului pentru toți cei care își pun nădejdea în ocrotirea ei”.
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” a fost înființată în anul 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, care a delegat-o pe monahia Antonia Peleanu să găsească un loc potrivit pentru aşezământ. Mănăstirea îi are ca ocrotitori și pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Ierarh Ioan Maximovici. Încă de la înființare, aici s-au desfășurat activități cu caracter spiritual, educativ, cultural, social, caritabil și de promovare a patrimoniului românesc, mănăstirea devenind o adevărată oază ortodoxă în Elveția, informează site-ul episcopia-italiei.it.



.jpg)
