Prezenţa românilor care au trăit ori vieţuiesc în Austria este o parte constitutivă a unei existenţe comune de aproape trei veacuri şi jumătate. Provincii cu majoritate de populaţii româneşti au aparţinut Imperiului habsburgic: Transilvania (1688-1918), Oltenia (1718-1739), Banat (1718-1918) şi Bucovina (1775-1918). Românii au fost în vremea monarhiei o prezenţă însemnată, 7% din populaţia imperiului. Peste 200 de familii române erau stabilite în Viena în anul 1899.
Începutul anului nou bisericesc la Catedrala Episcopală din Saint‑Hubert, Quebec
Începutul anului nou bisericesc a fost marcat joi, 1 septembrie, la Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint‑Hubert, Quebec, Canada, printr‑o serie de evenimente liturgice. Acestea au fost săvârșite de către Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei.
Rugăciunea a debutat cu săvârșirea Ceasurilor întâi și al treilea, urmate de Sfânta Liturghie. Apoi, chiriarhul locului a săvârșit slujba Te Deum‑ului spre a marca momentul. La finalul evenimentului, Episcopul ortodox român al Canadei a rostit un cuvânt de învățătură.
„Anul bisericesc și sfinții ne îndreaptă privirea și viața spre exemplul și viața lui Hristos. Privind rânduiala Bisericii, a anului bisericesc, și intrând în ea, intrăm în experiența de înțelegere și viața lui Hristos. Intrăm ca oameni în taina vieții și jertfei lui Hristos. Această intrare în jertfa, moartea, Învierea, Înălțarea lui Hristos la cer și pogorârea Duhului Sfânt și primire a ei ca dar al lui Dumnezeu pentru răscumpărarea și mântuirea noastră este ceea ce încercăm noi să împlinim pe durata unui an bisericesc. În felul acest Îl avem prezent pe Hristos în mijlocul nostru atât exterior, cât și existențial, interior, în viața noastră. În El și în experiența Lui de viață găsim rezolvarea tuturor problemelor noastre existențiale”, a subliniat Preasfinția Sa.



