Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Liturghie arhierească la Paraclisul Centrului episcopal din capitala Suediei
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Procopie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit joi, 8 iulie 2021, Sfânta Liturghie la Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, Suedia. Lăcașul de cult păstrează o icoană relicvar cu fragmente din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre viața Sfântului Procopie. „În mod deosebit, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare avea o mare evlavie față de Sfântul Procopie, care i-a ridicat și o biserică la Milișăuți. Sfântul Mare Mucenic Procopie este pomenit în mod deosebit în apolisul de la Taina Sfintei Cununii, deoarece înainte de a-și încredința sufletul prin mucenicie în brațele Mirelui Ceresc al Bisericii, i-a îndemnat pe creștinii căsătoriți să fie părtași la nunta cea cerească. Mai întâi de toate să dobândească nunta cerească”, a spus Preasfinția Sa.
La final, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru un copil din comunitate.



.jpg)
