Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Noi biserici româneşti pentru diasporă
Prezenţa tot mai numeroasă a credincioşilor ortodocşi români în diasporă a determinat clerul Bisericii noastre să intensifice misiunea şi să găsească soluţii pentru ca românii ortodocşi să nu fie privaţi de slujbele bisericeşti. Astfel, în mai multe ţări europene, precum Franţa şi Italia, au fost închiriate locaşuri de cult şi au fost achiziţionate terenuri pentru construirea de noi biserici.
Românii ortodocşi din oraşul francez Sarreguemines, aflat în nord-estul Franţei, începând de duminică, 21 februarie, au o biserică în care pot participa la sfintele slujbe. „Am săvârşit prima slujbă duminică, 21 februarie, şi am semnat convenţia de utilizare a bisericii pe care Episcopia catolică de la Metz o pune de acum înainte la dispoziţia comunităţii ortodoxe române locale. Acesta reprezintă un moment cu adevărat istoric. Este piatra de început a viitoarei parohii româneşti de la Sarreguemines. De câţiva ani încoace, am observat că tot mai mulţi români, trăitori în departamentul Moselle, frecventează biserica noastră de la Strasbourg, în ciuda distanţei şi a dificultăţilor de tot felul. M-au impresionat râvna şi dorinţa lor de a-şi trăi credinţa cât mai intens prin participarea la slujbe și împărtăşirea cu Sfintele Taine. Mi s-a părut, deci, firesc ca asemenea oameni să dispună de propria lor biserică şi de un preot deservent, atunci când împrejurările o vor permite. Dumnezeu a rânduit ca plinirea vremii să fie chiar acum, iar primul pas să fie găsirea unei biserici frumoase şi funcţionale”, a precizat părintele Vasile Iorgulescu, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Strasbourg, oraş aflat la 106 km de Sarreguemines.
O nouă biserică a fost inaugurată de curând şi în Italia pentru românii ortodocși din Milano, informează Departamentul de informare şi mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Noua parohie din zona Milano Sud-Rozzano, constituită într-o biserică romano-catolică, este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Locașul de cult a fost inaugurat prin săvârşirea Vecerniei, la care au fost prezenţi monseniorul Luca Bressan, vicar al Cardinalului Angelo Scola de Milano, și alţi membri ai Bisericii Romano-Catolice, dar şi numeroşi credincioşi români.
De asemenea, clerul şi credincioşii ortodocşi români din oraşul italian Abano Terme, provincia Padova, au reuşit să cumpere un teren pentru viitoarea biserică a Parohiei ortodoxe româneşti din Abano Terme. Potrivit Departamentului de informare şi mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat în data de 23 februarie, iar terenul achiziţionat, destinat construirii bisericii și complexului parohial, măsoară 6.646 metri pătrați.