În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 15 februarie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Mare Mucenic Haralambie” din Vinaros, Spania, care și-a sărbătorit ocrotitorul. Alături de Preasfinția Sa au slujit părintele Nicolae Bogdan Păunescu, parohul comunității; părintele Augustin Malița, de la Parohia Segorbe; arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial; diaconul Cristian Sacaliuc. La slujbă au asistat Sergi Gordo Rodríguez, Episcopul catolic de Tortosa; Maria Dolores Miralles Mir, primarul orașului Vinaros; Juan Amat Sese, viceprimarul; preotul catolic Carlos Paris.
Pelerinaj cu moaștele Cuviosului Gheorghe de la Cernica în Germania
Credincioşii români din mai multe localităţi din Germania s-au închinat cinstitelor moaşte ale Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, în cadrul unui pelerinaj organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 20-23 mai. Gazda evenimentului a fost Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.
Delegaţia română care a însoţit racla cu moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, condusă de părintele protosinghel Vasile Pîrjol, stareţul mănăstirii ilfovene Cernica, a fost întâmpinată la noul Așezământ Românesc din München, vineri, 20 mai, de Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul dimpreună cu slujitorii Centrului bisericesc și preoți din preajma capitalei bavareze. În aceeaşi seară a fost săvârşită şi Taina Sfântului Maslu în biserica Aşezământului, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de.
În ziua de pomenire a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfinţia Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi români şi străini, slujba continuând cu serviciul religios pentru deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din München afiliată Universității „Ludwig-Maximilian” din capitala Bavariei.
Sâmbătă seara, delegația cernicană a poposit în orășelul Hersbruck, cinstitele moaște fiind întâmpinate de părintele Arsenie Bejan și credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani”, precum și numeroși pelerini din regiunea Nürnberg. Programul liturgic al zilei s-a încheiat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.
În Duminica Samarinencei, Preasfințitul Părinte Sofian Braşoveanul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei româneşti din Hersbruck, în cadrul căreia l-a hirotonit întru diacon pe teologul Alexandru Cezar Aldea pe seama acesteia. După slujbă, Ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Romanima” din Nürnberg a susţinut un program artistic.
În seara aceleiaşi zile, cinstitele moaşte au fost aduse la Centrul Mitropolitan din Nürnberg, unde au fost întâmpinate de soborul de maici, şi au rămas spre închinare credincioşilor şi pelerinilor şi în ziua de luni, 23 mai.
La final, Preasfinţia Sa a adresat un mesaj de recunoştinţă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru acordarea binecuvântării în vederea desfăşurării pelerinajului, precum şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului duhovnicesc.



