Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Rugăciune de mulțumire la mănăstirea ortodoxă română din Cenicientos, Spania
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit miercuri, 13 mai, Sfânta Liturghie în paraclisul mănăstirii ortodoxe române din Cenicientos, Spania. Alături de ierarh s-au rugat slujitori de la Centrul eparhial.
Liturghia arhierească a fost săvârșită și cu ocazia zilei de naștere a Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, obștea mănăstirii, părinții de la Centrul eparhial și membrii Permanenței Consiliului eparhial i-au trimis mesaje de felicitare Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia.



.jpg)
