Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
„Săptămâna copiilor” la Chemnitz, Germania
La Parohia ortodoxă românească „Sfântul Ștefan cel Mare” din Chemnitz, Germania, a avut loc în perioada 20-24 iulie 2022 „Săptămâna copiilor” dedicată celor mici, care au participat la programe de creație și ateliere de pictură pe sticlă. Aceștia au învățat, prin bunăvoinţa Ioanei Corujan, profesoară de religie a Şcolii „Horea” din Cluj-Napoca, tehnica picturii pe sticlă.
„Săptămâna s-a încheiat cu o tabără la munte, unde cei 40 de participanți, copii și părinți, au petrecut clipe de neuitat, departe de agitația orașului, în mijlocul naturii. Pe lângă drumețiile și traseele de cățărare, care au fost savurate din plin de către participanți, nu au lipsit jocurile, cântecele la chitară și voia bună. Tabăra s-a încheiat într-un mod festiv duminică, 24 iulie, când toți copiii împreună cu părinții au participat la Sfânta Liturghie”, ne-a transmis preotul paroh Cezar Burlacu.



.jpg)
