Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Sărbătoarea Botezului Domnului pe tărâm australian
În Duminica după Botezul Domnului, în Port Melbourne, Statul Victoria, Australia, a avut loc slujba Sfințirii Mari a apei, săvârșită după rânduiala din ziua Bobotezei, oficiată de către Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, împreună cu Preasfințitul Părinte Iezechiel de Dervis, Episcop al Diocezei Greacă din Australia, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
De asemenea, la eveniment au fost prezente oficialități federale, statale și locale, precum și parlamentari.
După slujba Sfințirii Mari a apei, în ocean a fost aruncată, conform tradiției, o cruce după care au înotat numeroși tineri. Pentru efortul depus, cu toții au primit câte un medalion cu icoana Botezului Domnului.
La final, cei doi ierarhi au transmis un mesaj comun, în care au îndemnat la rugăciuni pentru stingerea incendiilor care au afectat poporul australian și au făcut apel la continuarea strângerii de fonduri și donații pentru a fi dăruite celor cărora le-au ars casele, se arată pe site-ul eparhiei, roeanz.com.



.jpg)
