Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Sărbătoarea unei parohii românești din Catalunia
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 22 noiembrie, în Parohia „Sfânta Muceniță Cecilia“ din localitatea Lloret del Mar, Catalunia, Spania, care și-a sărbătorit hramul.
Împreună cu Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia au slujit părintele paroh Narcis Șerbănescu și părintele ierodiacon Casian Nemet. Vizita ierarhului în comunitatea parohială a fost prilejuită de serbarea hramului, la 22 noiembrie fiind pomenită Sfânta Muceniță Cecilia, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
La Sfânta Liturghie a participat și consulul general Manuel Pleșa, de la Consulatul României la Barcelona.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21): „Omul acela nu a greșit cu nimic prin faptul că era bogat, pentru că i-au rodit țarinile, cu siguranță că a muncit pentru aceasta și Dumnezeu i-a binecuvântat munca. Unde a fost greșeala acestui om? Felul în care și-a pus problema, aceasta a fost greșeala, modul în care s-a raportat, felul în care a gândit. Modul acesta de raportare, de gândire, care reiese din cuvintele spuse de el: Suflete, bea, mănâncă, veselește-te..., este un fel de schizofrenie. În primul rând, trebuia să mulțumească lui Dumnezeu pentru că I-a binecuvântat munca și rodul să-l considere ca dar al lui Dumnezeu. În al doilea rând, de ne prisosește ceva anume, nu trebuie să mărim hambarele, ci să dăruim celor lipsiți”.
La final, Preasfinția Sa, le-a urat credincioșilor prezenți să aibă un post binecuvântat, sănătate și le-a mulțumit pentru primirea călduroasă.



.jpg)
