Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Sfințirea unei noi biserici românești în Spania
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 29 octombrie, slujba sfințirii bisericii parohiei românești „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Villa-Real, Spania. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele protoiereu Aurelian Stoica, parohul comunității din Villa-Real, și arhid. Spiridon Burlacu, consilier eparhial, se arată pe site-ul eparhiei, obispadoortodoxo.es.
La slujba de sfințire au fost prezenți și preotul catolic din localitate, părintele Nuño Vieira, Jose Benlloc Fernandez, primarul localității, și consulul Roxana Filip, care au primit din partea Prea-
sfințitului Părinte Episcop Timotei diplome de cinstire.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale purtării de grijă și ale pedagogiei lui Dumnezeu în vederea vindecării noastre. La acest eveniment a participat și un grup de pelerini din zona Madrid, care au venit prin centrul de pelerinaje al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. La final, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a oferit părintelui Aurelian Stoica Ordinul „Sfântul Iacob cel Mare”, iar acesta a mulțumit Preasfinției Sale pentru slujirea în mijlocul acestei comunități, după care a urmat o agapă pentru toți cei prezenți.



.jpg)
