Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
Sfinţirea veşmântului pictural al Catedralei româneşti din Chicago
Primul popas duminical din Postul Sfintelor Paşti, 9 martie, a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioşii ortodocşi români din Statele Unite ale Americii. Pictura Catedralei Mitropolitane românești din oraşul Chicago a fost sfinţită de un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi.
Numeroşi credincioşi ortodocşi români care vieţuiesc pe continentul nord-american au participat duminica trecută la slujba de sfinţire a picturii Catedralei Mitropolitane româneşti cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Chicago, statul Illinois, apoi la Sfânta Liturghie oficiată în sfântul lăcaş cu prilejul Duminicii Ortodoxiei. La slujba de sfințire și la Sfânta Liturghie au slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae; Înaltpreasfințitul Părinte Nathanael, Mitropolitul ortodox grec de Chicago; Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, Arhiepiscop de Chicago și Midwest al OCA; Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei; Preasfințitul Părinte Timothy of Hexamilion, Episcop-vicar al Mitropoliei Grecești de Chicago, și Preasfințitul Părinte Serafim de Kostajnica, Episcop-vicar al Mitropoliei Sârbești pentru Midwestern America, înconjuraţi de un sobor de clerici, se arată pe site-ul mitropolia.us.
Mai întâi, soborul de slujitori a oficiat slujba sfinţirii picturii prin stropire cu agheasmă şi ungere cu Sfântul şi Marele Mir, urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nathanael a rostit un cuvânt de învăţătură. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat o slujbă de Te Deum pentru marcarea solemnă a Centenarului Patriarhiei Române.
Manifestările au continuat printr-un moment artistic, în cadrul căruia Maria Pappas, trezorier al Cook County, a oferit o distincție de apreciere Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, în numele guvernatorului statului Illinois, pentru întreaga sa activitate. De asemenea, părinte vicar eparhial Daniel Ene a susținut o prezentare despre ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, iar în încheiere, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi a oferit distincții pictorilor și celor care au contribuit la realizarea picturii catedralei.



.jpg)
