Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Slujire arhierească la Aletea, în Ungaria
În Duminica a 14-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul maghiar Aletea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în capela românească având hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte părintele protosinghel Visarion Tuderici, secretar eparhial, părintele paroh Alexandru Șereș, precum și alți clerici. La slujbă, alături de credincioșii din Aletea au fost prezente și oficialități precum Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, și Vasile Botaș, președintele Autoguvernării Românești Locale din Aletea.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre importanța participării la „cina oferită nouă de Dumnezeu prin Jertfa Răscumpărătoare de pe Crucea Golgotei a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și prin Cina cea de Taină, prototip și început al Sfintei Liturghii. Dacă fiecare dintre noi se simte onorat atunci când este invitat sau participă la o cină pregătită de un înalt demnitar, cu atât mai mult trebuie să ne îngrijim de darurile lui Dumnezeu, care sunt atât de importante pentru sufletele noastre și pentru petrecerea lor în veșnicie, împreună cu Cel care a pregătit aceste daruri, și să nu ne lăsăm abătuți de alte lucruri, treburi și plăceri ale acestei lumi”, a spus Preasfinția Sa.
Părintele paroh Alexandru Șereș și-a exprimat recunoștința pentru prezența și slujirea ierarhului, afirmând că Sfânta Liturghie a adus multă bucurie în sufletele credincioșilor aleteni. Comunitatea ortodoxă românească din acest oraș participă la sfintele slujbe într-o capelă achiziționată în anul 1946, care se află din 1992 sub purtarea de grijă a actualului preot paroh, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.



.jpg)
